Scrimă: Amalia Covaliu, medaliată cu bronz în proba de sabie la Europenele de juniori

Data:

Sportiva română Amalia Covaliu a câştigat medalia de bronz în proba individuală feminină de sabie, luni, în prima zi a Campionatelor Europene de scrimă pentru juniori de la Napoli, scrie Agerpres.

Amalia Covaliu, fiica fostului campion olimpic Mihai Covaliu, actualul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a fost învinsă în semifinale de bulgăroaica Emma Neikova, cu 15-14.

Amalia Stan s-a clasat pe locul 10, după ce a pierdut în optimile de finală în faţa maghiarei Zsanett Kovacs, cu 12-15.

Denisa Şerban a ocupat locul 32, iar Anastasia Fusea a încheiat pe 65.

În proba feminină de floretă, Andreea Dincă a ocupat locul 18, Maria Teodorescu s-a clasat pe locul 49, iar Paula Radu s-a situat pe 66.

Florin Mirică a terminat pe locul 71 la spadă masculin, Rareş Mărghescu a ocupat locul 80, Marton Mezinger a terminat pe 82, iar Cristian Corbu a fost al 86-lea.

În perioada 26-29 februarie, Napoli va găzdui Campionatele Europene de scrimă pentru juniori. La Europenele de juniori de anul trecut, de la Tallinn, România a obţinut trei medalii: echipa masculină de sabie a României, compusă din Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu, a cucerit medaliile de aur, Amalia Stan a câştigat medalia de bronz în proba individuală de sabie, iar Casian Cîdu a câştigat şi el medalia de bronz în proba individuală de sabie.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...