SCM Râmnicu Vâlcea, la a doua victorie în grupele EHF European League, 30-28 cu Paris 92

Data:

SCM Râmnicu Vâlcea a învins echipa Paris 92, cu scorul de 30-28 (12-12), pe teren propriu, într-un meci din Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League, anunță Agerpres.

SCM păstrează şanse de a se califica în optimile de finală după acest succes.

Gazdele au început în forţă şi au condus cu 3-0 şi 4-1, apoi echipa din Hexagon a echilibrat disputa, dar vâlcencele au mai avut de câteva ori avans de trei goluri, 9-6, 10-7, pentru ca la pauză scorul să fie egal, 12-12.

Repriza secundă a fost destul de echilibrată, dar SCM a reuşit să se desprindă pe tabelă cu un sfert de oră înainte de final, la 24-20, după trei goluri consecutive. Diferenţa maximă a fost de cinci goluri, 30-25, dar relaxarea prematură a echipei antrenată de Bent Dahl le-a permis jucătoarelor oaspete să marcheze trei goluri la rând pe final.

Irina Glibko a marcat 10 goluri pentru SCM, Asma Elghaoui a reuşit 7, Daria Bucur 4, Evghenia Levcenko 4, Elin Hansson 2, Amalia Coman 1, Bobana Klikovac 1, Asuka Fujita 1.

Isabell Roch a apărat 5 şuturi (29,41%), iar Daciana Hosu a parat 4 (20%).

Golurile oaspetelor au fost reuşite de Deborah Lassource 7, Laura Flippes 6, Gnonsiane Niombla 5, Coura Kanoute 3, Alice Mazens 2, Namizata Fofana 2, Adja Ouatara 2, Jannela Blonbou 1.

La oaspete, Lea Serdarevic a apărat 7 aruncări (29,17%), iar Roxanne Frank a blocat 4 (25%).

Thuringer HC conduce în clasament, cu 7 puncte, urmată de SCM Râmnicu Vâlcea, cu 5 puncte, Paris 92, 4 puncte, Praktiker-Vac, 2 puncte.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...