Schimbările climatice l-au făcut pe Sebastian Vettel să-şi pună întrebări în legătură cu prezenţa sa în F1

Data:

Pilotul german Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial de Formula 1, a declarat că schimbările climatice l-au făcut să-şi pună întrebări în legătură cu prezenţa sa în acest sport, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La BBC Question Time, o emisiune de televiziune la care sunt invitaţi politicieni şi celebrităţi, germanul a fost întrebat dacă poziţia sa faţă de mediu a făcut din el un ipocrit, ţinând cont că participă la un sport care consumă mult combustibil.

„Da, da, şi aveţi dreptate când râdeţi. Sunt întrebări pe care mi le pun în fiecare zi şi nu sunt un sfânt”, a afirmat pilotul de 34 de ani, tatăl a trei copii.

„Unele lucruri le pot controla, altele nu. Este pasiunea mea să conduc o maşină, iubesc asta şi sunt încântat de fiecare dată când intru în maşină. Când cobor din maşină, bineînţeles că şi eu mă gândesc ‘E asta ceva ce ar trebui să facem, să călătorim prin lume, să risipim resurse?'”, a adăugat Vettel.

Înainte de Marele Premiu de la Miami din weekendul trecut, pilotul echipei Aston Martin a purtat un tricou cu sloganul „Miami 2060 – primul Grand Prix sub apă – Acţionaţi acum sau înotaţi mai târziu”, pentru a evidenţia efectele schimbărilor climatice.

El a exprimat de asemenea opinii tranşante despre mediul înconjurător şi energia regenerabilă, precum şi în legătură cu problemele legate de drepturile omului şi LGBTQ+.

Vettel a spus că Formula 1, care face eforturi mari pentru sustenabilitate, a jucat de asemenea un rol social important ca divertisment.

„Sunt lucruri pe care le fac pentru că simt că le pot face mai bine. Trebuie să iau de fiecare dată un avion? Nu, nu când pot să iau maşina”, a adăugat pilotul, al cărui contract cu echipa sa expiră la sfârşitul anului.

Formula 1 îşi propune să ajungă la zero emisii de carbon din 2030, cu 100% combustibili durabili începând din 2026 când va fi introdus un nou motor.

Vettel a exprimat, de asemenea, opinii despre Brexit, războiul din Ucraina, aderarea Finlandei la NATO, dependenţa energetică şi implicarea premierului britanic Boris Johnson în scandalul „partygate”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...