Schi alpin: Cupa Mondială – Manuel Feller, învingător în slalomul de la Palisades Tahoe (SUA)

Data:

Austriacul Manuel Feller a câştigat slalomul masculin de la Palisades Tahoe (Statele Unite), desfăşurat duminică în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, informează AFP, scrie Agerpres.

Feller a obţinut cu această ocazie al patrulea său succes din această iarnă într-o probă de slalom, fiind liderul clasamentului general al sezonului la această disciplină şi principalul pretendent la câştigarea micului Glob de Cristal.

Schiorul austriac, în vârstă de 31 de ani, a fost înregistrat cu timpul de 1 min 42 sec 08/100 la capătul celor două manşe ale concursului de pe pârtia „Red Dog”, devansându-l cu 28/100 pe francezul Clement Noel, campionul olimpic en titre la slalom, clasat pe locul secund.

Poziţia a treia a fost ocupată de germanul Linus Strasser, care a încheiat concursul din California la 38/100 de învingător.

Cupa Mondială de schi alpin va continua săptămâna viitoare la Aspen, în Colorado, cu două probe de slalom uriaş şi una de slalom.

Clasamentul general al circuitului mondial de schi alpin este dominat de elveţianul Marco Odermatt, care şi-a asigurat deja marele Glob de Cristal, după ce s-a impus sâmbătă în slalomul uriaş de la Palisades Tahoe.

Clasamentul slalomului masculin de la Palisades Tahoe:
1. Manuel Feller (Austria) 1:42.08 (52.11 + 49.97)
2. Clement Noël (Franţa) 1:42.36 (52.05 + 50.31)
3. Linus Strasser (Germania) 1:42.46 (51.65 + 50.81)
4. Timon Haugan (Norvegia) 1:42.48 (52.62 + 49.86)
5. Kristoffer Jakobsen (Suedia) 1:42.51 (53.45 + 49.06)
….

Clasamentul Cupei Mondiale de slalom:
1. Manuel Feller (Austria) 590 puncte
2. Linus Strasser (Germania) 386
3. Clement Noel (Franţa) 352
4. Timon Haugan (Norvegia) 310
5. Daniel Yule (Elveţia) 285
….

Clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin:
1. Marco Odermatt (Elveţia) 1.702 puncte
2. Manuel Feller (Austria) 801
3. Cyprien Sarrazin (Franţa) 684
4. Vincent Kriechmayr (Austria) 667
5. Loic Meillard (Elveţia) 583
….
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...