Schi alpin: Cupa Mondială – Federica Brignone, învingătoare în ultimul concurs al sezonului

Data:

Italianca Federica Brignone a câştigat duminică slalomul uriaş de la Courchevel/Meribel (Franţa), ultimul concurs din actuala ediţie a Cupei Mondiale feminine de schi alpin, anunță Agerpres.

Brignone s-a impus cu timpul de 2 min 14 sec 68/100 la capătul celor două manşe ale probei, devansând-o cu 0,31 secunde pe compatrioata sa Marta Bassino, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată Petra Vlhova din Slovacia, la 37 secunde.

Franţuzoaica Tessa Worley, clasată pe locul al patrulea, la 45 sec, a intrat în posesia micului Glob de Cristal la slalom uriaş, pentru a doua oară în cariera sa, după succesul din 2017.

Worley (31 ani), dublă campioană mondială în această probă (2013, 2017) a reuşit să o devanseze cu 27 de puncte pe suedeza Sara Hector, campioana olimpică de la Beijing, aflată în fruntea clasamentului general înaintea concursului de la Meribel, pe care l-a încheiat pe un dezamăgitor loc 14.

Americanca Mikaela Shiffrin, care a dominat prima manşă a probei de duminică, s-a clasat în final pe locul al şaptelea, după o manşă secundă complet ratată.

Shiffrin, în vârstă de 27 ani, este câştigătoarea marelui Glob de Cristal al Cupei Mondiale de schi alpin în acest sezon, trofeul pe care l-a obţinut pentru a patra oară în cariera sa.

Clasamentul slalomului uriaş feminin de la Courchevel/Meribel:
1. Federica Brignone (Italia) 2:14.68
2. Marta Bassino (Italia) 2:14.99
3. Petra Vlhova (Slovacia) 2:15.05
4. Tessa Worley (Franţa) 2:15.13
5. Ragnhild Mowinckel (Norvegia) 2:15.29
6. Michelle Gisin (Elveţia) 2:15.31
7. Mikaela Shiffrin (SUA) 2:15.35
….

Clasamentul final al Cupei Mondiale de slalom uriaş (9 probe):
1. Tessa Worley (Franţa) 567 puncte
2. Sara Hector (Suedia) 540
3. Mikaela Shiffrin (SUA) 507
4. Petra Vlhova (Slovacia) 491
5. Marta Bassino (Italia) 356
6. Federica Brignone (Italia) 316
7. Ragnhild Mowinckel (Norvegia) 253
….

Clasamentul general final al Cupei Mondiale de schi alpin (37 de probe):
1. Mikaela Shiffrin (SUA) 1.493 puncte
2. Petra Vlhova (Slovacia) 1.309
3. Federica Brignone (Italia) 1.055
4. Ragnhild Mowinckel (Norvegia) 880
5. Michelle Gisin (Elveţia) 874
6. Sofia Goggia (Italia) 873
7. Sara Hector (Suedia) 760
….

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...