Scandal între Novak Djokovic și spectatori la Cupa Davis. Izbucnirea nervoasă a sârbului: „Tu să taci și să faci liniște!”

Data:

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, a acuzat un grup de fani britanici gălăgioşi că i-au arătat „lipsă de respect” pe tot parcursul meciului său din cadrul Cupei Davis împotriva lui Cameron Norrie, scor 6-4, 6-4, rezultat care a adus victoria Serbiei cu 2-0, relatează The Guardian, scrie ziare.com.

„Pe tot parcursul meciului, în mare parte, au arătat lipsă de respect, dar este ceva pentru care trebuie să fiu pregătit”, a spus el. „În Cupa Davis, este normal ca uneori fanii să depăşească limita, dar, în plină acţiune, şi tu reacţionezi într-un fel, cum să spun, arăţi că nu permiţi acest tip de comportament.”

Iritarea lui Djokovic faţă de grupul de fani britanici a fost evidentă în timpul primului set şi, în timp ce servea pentru set, a punctat game-ul trimiţând-ui o bezea unui spectator deosebit de gălăgios.

După meci, în timp ce Djokovic s-a adresat mulţimii la interviul de pe teren, o parte din grupurile de fani britanici au început să bată tobele cu putere, acoperindu-i vocea. Fanii care călătoresc cu tobele fac parte din grupurile de suporteri britanici de tenis care se deplasează la meciurile din Cupa Davis. Djokovic a reacţionat instantaneu: „Vom avea un somn bun în seara asta, continuaţi, continuaţi”, a spus el, adresându-se fanilor în timpul interviului. „Învăţaţi să respectaţi jucătorii. Nu, voi tăceţi din gură! Nu, voi faceţi linişte!”.

Ulterior, Djokovic a declarat că, deşi fanii au voie să facă ce vor, el va continua să reacţioneze în orice scenariu similar. „Ei pot face ce vor, dar eu voi reacţiona la asta”, a spus el. „Asta s-a întâmplat. Iar la final, pentru cine a fost acolo, aţi văzut, eu încercam să vorbesc, iar ei au început intenţionat să bată tobele pentru ca eu să nu vorbesc şi au încercat să mă enerveze tot meciul. Aşa că da, am avut o mică discuţie la final”.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...