Sărituri cu schiurile: Slovenul Lanisek a câştigat etapa a doua a Turneului celor Patru Trambuline

Data:

Slovenul Anze Lanisek a câştigat luni etapa a doua a Turneului celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile, la Garmisch-Partenkirchen (Germania), informează DPA, scrie Agerpres.

Anze Lanisek a încheiat cu un total de 295,8 puncte, după două sărituri de 136 m şi 137 m. Pe locul 2, la 3,2 puncte de sloven, a fost japonezul Ryoyu Kobayashi, de două ori câştigător al Turneului celor Patru Trambuline.

Pe ultima treaptă a podiumului a urcat germanul Andreas Wellinger, câştigătorul primei etape, de vineri, de la Oberstdorf. Andreas Wellinger se menţine pe primul loc în clasamentul general, cu un avans de 1,8 puncte faţă de Ryoyu Kobayashi.

Wellinger speră să devin primul german care se impune în această competiţie după Sven Hannawald în 2002.

Câştigătorul de anul trecut al Turneului celor Patru Trambuline, norvegianul Halvor Egner Granerud, a fost eliminat din noul în primul tur după o săritură de 128 m. El a fost victorios în sezonul trecut în trei etape din cadrul Turneului, dar în actuala stagiune are până acum evoluţii foarte slabe.

Potrivit organizatorilor, 21.000 de spectatori au asistat la etapa de la Garmisch-Partenkirchen, un record pentru o competiţie organizată de Anul Nou.

Turneul celor Patru Trambuline contează şi pentru Cupa Mondială, care se desfăşoară până în luna martie.

Ultimele două etape din ediţia 2023-2024 a Turneului celor Patru Trambuline vor avea loc pe 3 ianuarie la Innsbruck şi pe 6 ianuarie la Bischofshofen.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...