Guvernul statului brazilian Sao Paulo şi primăria oraşului Santos au declarat oficial doliu timp de şapte zile după moartea legendarului fotbalist brazilian Pele, la vârsta de 82 de ani, informează EFE, citată de Agerpres.
În ciuda faptului că s-a născut în statul vecin Minas Gerais, viaţa profesională a lui Pele este legată de Sao Paulo, cel mai populat şi mai bogat stat din Brazilia, unde triplul campion mondial şi-a început cariera de jucător, la modesta formaţie Bauru, iar apoi a cunoscut gloria sub culorile echipei Santos FC.
Funeraliile „Regelui” Pele sunt programate luni şi marţi la Santos, oraş de pe litoralul statului Sao Paulo, în care acesta a locuit timp de decenii şi a fost jucătorul principalului club din acest oraş, chiar dacă în ultimii ani şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în metropola Sao Paulo, capitala statului, în care a şi murit joi,
„Pele este cel mai mare dintre numeroşii sportivi care au condus Brazilia la gloria fotbalului mondial, precum şi cel mai mare geniu al sportului, un ambasador global al artei, talentului şi simpatiei”, a declarat guvernatorul statului Sao Paulo, Rodrigo Garcia, anunţând şapte zile de doliu oficial.
Garcia a subliniat că, în ciuda faptului că provine dintr-un alt stat, Pele este legat pentru totdeauna de Sao Paulo, mai ales că a debutat ca fotbalist profesionist la Santos FC, când avea doar 15 ani.
Potrivit guvernatorului, doliul oficial de şapte zile este un omagiu adus „celei mai mari legende a fotbalului brazilian”.
Primarul oraşului Santos, Rogerio Santos, care a decretat şi el şapte zile de doliu oficial, a afirmat că Pele este nemuritor şi că marile sale realizări sunt deja înregistrate pe prima pagină a istoriei omenirii.
„Îl pierdem pe Edson, care, după cum a spus însuşi regele, era un om obişnuit. Edson s-a odihnit, dar Pele, cu tot farmecul său, nu va muri niciodată. Trăiască Pele! Mulţumim pentru toată emoţia şi bucuria pe care ni le-ai adus. Pele este etern în memoria şi în inimile noastre”, a spus primarul.
Pele a murit joi, la spitalul din Albert Einstein din Sao Paulo, unde fusese internat timp de o lună, din cauza unei insuficienţe multiorganice cauzată de cancerul de colon care i-a fost diagnosticat în 2021.
Sursa: Agerpres