Şah: Ding Liren – Nu mă aşteptam să devin campion mondial, finala a fost un cadou pentru mine

Data:

Chinezul Ding Liren, prezent în aceste zile la Bucureşti unde participă la turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu se aştepta să devină campion mondial şi că finala pentru titlu cu rusul Ian Nepomniaşci a fost ca un cadou pentru el, scrie Agerpres.

„Nu mă aşteptam să devin campion mondial. Asta pentru că pentru mine finala pentru titlu a fost ca un cadou. Eu iau şahul în serios, iar în final am fost recompensat. Sper că rezultatele mele îi vor inspira pe copii, nu doar să joace şah, ci să încerce lucruri noi”, a spus Ding.

„Eu nu mai jucasem de mult în Europa, am revenit să joc aici după 2-3 ani, asta şi din cauza pandemiei de Covid. Aşa că la începutul anului, când am venit să joc în Europa, am avut o perioadă cu rezultate slabe. Însă acestea nu m-au influenţat prea mult, pentru că ştiam că ele pot apărea oricând în carieră. Cele mai importante meciuri au fost cele de la Campionatul Mondial. Până la urmă, având o poziţie mai slabă în clasament cred că m-a ajutat în finala pentru titlul mondial, pentru că nu am resimţit atât de mult presiunea. Faţă de alţi jucători, eu am luat turneul ca pe unul absolut normal, nu mi-am impus nimic, am jucat fără presiune pentru a obţine un rezultat bun”, a adăugat deţinătorul titlului mondial.

Întrebat dacă e mai greu sau mai uşor să joace şah din postura de campion mondial, jucătorul chinez a afirmat: „Este dificil să răspund la această întrebare”.

În afară de şah, jucătorul în vârstă de 30 de ani este pasionat de fotbal, precizând că urmăreşte meciurile din Champions League.

„În afară de şah, îmi place să îmi petrec timpul vizitând sau ascultând muzică. De asemenea, urmăresc fotbalul din Europa, în special meciuri din Champions League. Însă acestea se dispută când în China este noapte. Când sunt în Europa însă mă bucur că nu trebuie să mă scol noaptea pentru a vedea un meci de fotbal. Nu urmăresc în mod special jucătorii care sunt faimoşi, ci pe cei care sunt mai puţin cunoscuţi”, a explicat Ding.

Turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapă a circuitului Grand Chess Tour 2023, are loc la Grand Bucharest Hotel, Sala Ronda, în perioada 6-15 mai, cu o zi de odihnă, pe 11 mai, fiind dotat cu premii totale de 350.000 de dolari.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet feminin: CSM CSU Constanţa, aproape de titlul de campioană

CSM CSU Constanţa a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 88-69 (28-15, 18-28, 15-8, 27-18),...

Fotbal: Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României

Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce...

Hochei pe gheaţă: Corona Braşov, campioana României

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă...

Fotbal: Atletico Madrid, calificată la Cupa Mondială a Cluburilor 2025

Înfrângerea şi eliminarea echipei FC Barcelona din Liga Campionilor, marţi seara, garantează calificarea formaţiei Atletico Madrid pentru noua...