Şah: Continuă suspansul la Campionatul Mondial de la Astana

Data:

Rusul Ian Nepomniaşci şi chinezul Ding Liren au remizat în cea de-a 14-a şi ultima partidă a finalei Campionatului Mondial de şah, care se desfăşoară la Astana (Kazahstan), câştigătorul titlului urmând să se decidă la tie-break, conform regulamentului FIDE.

Cei doi mari maeştri şi-au împărţit din nou punctele sâmbătă, la capătul unui joc care a durat şase ore şi jumătate.

După 14 runde, Nepomniaşci şi Ding au acumulat câte şapte puncte, astfel să succesorul norvegianului Magnus Carlsen, campionul ultimelor cinci ediţii, va fi stabilit la capătul unor meciuri suplimentare, programate duminică.

Potrivit regulamentului Federaţiei internaţionale de şah, finala va continua cu patru partide de şah rapid, în care fiecare jucător va avea la dispoziţie 25 de minute, plus zece secunde pentru fiecare mutare. În cazul în care nu va exista un câştigător nici după aceste patru jocuri suplimentare, cei doi rivali vor trebui să dispute încă două partide blitz, cu un control al timpului de cinci minute, plus trei secunde pentru fiecare mutare, care se vor repeta în cazul în care egalitatea va persista.

Dacă Ian Nepomniaşci şi Ding Liren vor rămâne în continuare la egalitate, primul dintre ei care va câştiga o partidă într-un format de 3 minute, cu 2 secunde suplimentare pentru fiecare mutare, va fi noul campion al lumii.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...