Sabrina Maneca Voinea, calificată în finala de la sărituri la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha

Data:

Sportiva română Sabrina Maneca Voinea şi-a asigurat prezenţa în finala de la sărituri la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha, după prima zi a calificărilor, anunță Agerpres.

Debutanta Sabrina Maneca Voinea, campioana europeană de junioare la sărituri, a prins finala la acest aparat cu al treilea punctaj, 13,016 (13,766 pentru prima săritură, 12,266 pentru a doua), după gimnasta franceză Coline Devillard (13,399) şi egipteanca Nancy Taman (13,083), potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică. A patra clasată a fost veterana Oksana Ciusovitina (47 ani), cu 12,899.

La paralele, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 14 în calificări, cu 10,933.

În competiţia masculină, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 20 la calificările de la sol, cu 12,800 puncte, iar Răzvan-Denis Marc a încheiat pe 28, cu 12,500. La cal cu mânere, Marc a fost al 33-lea, cu 12,366, iar Roland Modoianu-Zseder a încheiat pe 42, cu 11,100. În calificările de la inele, Modoianu-Zseder s-a clasat al 17-lea, cu 13,533, iar Marc a fost al 20-lea, cu 13,200.

În calificările de joi, Sabrina Maneca Voinea va evolua la bârnă şi sol, Muntean va concura la paralele, Marc şi Modoianu, la bară.

Gimnaştii români, care încep sezonul competiţional cu întrecerea din Qatar, sunt însoţiţi de antrenorii Camelia Voinea, Marius Berbecar şi Gerard Speerstra.

La cea de-a 15 ediţie a Cupei Mondiale de la Doha au confirmat participarea 154 de gimnaşti.

Finalele vor avea loc vineri şi sâmbătă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Oscar Piastri, surprins de severitatea sancţiunii primite la Marele Premiu al Braziliei

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) s-a declarat surprins de severitatea penalizării de 10 secunde pe care a primit-o...

NBA – Campioana Oklahoma City Thunder, la a şaptea victorie consecutivă acasă

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a trecut în cont a şaptea victorie în tot atâtea...

Tadej Pogacar şi-a fixat marile obiective pentru sezonul 2026

Slovenul Tadej Pogacar, numărul unu mondial în ciclismul profesionist şi autorul unui sezon 2025 excepţional, în care a...

F1: Lewis Hamilton neagă existenţa unor tensiuni în cadrul echipei Ferrari

Lewis Hamilton a negat existenţa unor tensiuni în cadrul echipei de Formula 1 Ferrari, după comentariile recente ale...