Sabalenka s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Data:

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, miercuri, după ce a dispus de elveţianca Jil Teichmann (97 WTA), cu 6-3, 6-1.

Sabalenka, triplă campioană de Mare Şlem, la Australian Open (2023, 2024) şi US Open (2024), nu depăşit niciodată semifinalele pe zgura pariziană. La ediţia de anul trecut, Sabalenka a pierdut în sferturile de finală, în faţa rusoaicei Mirra Andreeva.

În turul următor, Sabalenka o va înfrunta pe sârboaica Olga Danilovic (34 WTA), care a învins-o pe americanca Danielle Collins (54 WTA) cu 6-4, 3-6, 6-4, după ce o eliminase şi la ediţia trecută, tot în turul secund, cu 6-7 (3/7), 7-5, 6-4.

Rusoaica Diana Şnaider, care este antrenată de Marius Copil, a fost eliminată prematur cu un simetric 7-5, 7-5 de ucraineanca Daiana Iastremska.

Kazaha Elena Rîbakina a trecut fără emoţii de americanca Iva Jovic, cu 6-3, 6-3, iar în turul al treilea va primi replica letonei Jelena Ostapenko, campioana din 2017, care s-a impus în faţa americancei Caroline Dolehide cu 5-7, 6-3, 6-3.

Rezultate înregistrate miercuri în turul al doilea al probei feminine de simplu la Roland Garros:
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Jil Teichmann (Elveţia) 6-3, 6-1
Olga Danilovic (Serbia) – Danielle Collins (SUA) 6-4, 3-6, 6-4
Clara Tauson (Danemarca/N.22) – Arantxa Rus (Olanda) 7-6 (7/2), 7-5
Amanda Anisimova (SUA/N.16) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-0, 6-2
Daiana Iastremska (Ucraina) – Diana Şnaider (Rusia/N.11) 7-5, 7-5
Liudmila Samsonova (Rusia/N.19) – Leyre Romero (Spania) 6-3, 6-3
Victoria Mboko (Canada) – Eva Lys (Germania) 6-4, 6-4
Qinwen Zheng (ChinaN.8) – Emiliana Arango (Columbia) 6-2, 6-3
Jasmine Paolini (Italia/N.4) – Ajla Tomljanovic (Australia) 6-3, 6-3
Iulia Starodubţeva (Ucraina) – Anastasia Potapova (Rusia) 7-6 (7/4), 6-2
Bernarda Pera (SUA) – Donna Vekic (Croaţia/N.18) 6-2, 4-6, 7-6 (10/3)
Elina Svitolina (Ucraina/N.13) – Anna Bondar (Ungaria) 7-6 (7/4), 7-5
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.12) – Iva Jovic (SUA) 6-3, 6-3
Jelena Ostapenko (Letonia/N.21) – Caroline Dolehide (SUA) 5-7, 6-3, 6-3
Jaqueline Cristian (România) – Sara Bejlek (Cehia) 1-6, 6-3, 6-3
Iga Swiatek (Polonia/N.5) – Emma Răducanu (Marea Britanie) 6-1, 6-2

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...