Sabalenka, pregătită să boicoteze turneele de Mare Şlem pentru a obţine o mai bună distribuire a veniturilor

Data:

Numărul 1 mondial al tenisului feminin, Arina Sabalenka, a declarat marţi că este pregătită să boicoteze turneele de Mare Şlem pentru a obţine o mai bună distribuire a veniturilor, după ce un grup de jucătoare şi-a exprimat luni „profunda dezamăgire” cu privire la creşterea premiilor în bani prevăzută pentru Roland Garros (24 mai – 7 iunie), scrie AFP.

„Noi facem spectacolul. Fără noi, nu ar exista turnee, fără noi, nu ar exista divertisment, cred că merităm să fim plătite mai bine”, a declarat Sabalenka într-o conferinţă de presă la turneul WTA 1.000 de la Roma.

„La un moment dat, va trebui să boicotăm dacă aceasta este singura soluţie pentru a ne apăra drepturile”, a continuat belarusa. „Dacă va trebui să recurgem la un boicot, cred că noi, jucătoarele, ne putem uni, pentru că unele lucruri la turneele de Mare Şlem sunt cu adevărat nedrepte faţă de noi”, a adăugat ea.

În aprilie 2025, principalii jucători din circuitele ATP şi WTA au semnat împreună o scrisoare către organizatorii celor patru turnee de Mare Şlem (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open) în care au solicitat o mai bună distribuire a veniturilor, cerând ca ponderea alocată jucătorilor să fie mărită la 22%.

Luni, mai mulţi jucători, inclusiv Sabalenka şi liderul circuitului masculin, Jannik Sinner, au deplâns faptul că, deşi organizatorii de la Roland Garros au mărit premiile totale pentru ediţia din 2026 (+9,5%, până la 61,7 milioane de euro), „ponderea câştigurilor plătite jucătorilor va rămâne probabil sub 15%, foarte departe de procentul de 22% solicitat”.

Întrebată despre acest subiect înainte de intrarea sa în competiţie la Roma, jucătoarea poloneză Iga Swiatek a spus că „boicotarea turneelor ar fi totuşi o soluţie oarecum extremă”.

„Cel mai important lucru este să comunicăm şi să discutăm cu organizatorii, să negociem. Sperăm că, înainte de Roland Garros, va exista posibilitatea de a avea o întâlnire de acest tip”, a spus numărul 3 mondial.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă nu a mai luat startul în Cupa Mondială de la Szeged

Sportivul român Cătălin Chirilă, dublu campion mondial şi triplu campion european, nu a mai luat startul în seriile...

Kylian Mbappe s-a antrenat normal alături de ceilalţi jucători ai lui Real Madrid

Fotbalistul francez Kylian Mbappe a participat la întregul antrenament al lui Real Madrid, vineri dimineaţă, cu două zile...

Iga Swiatek, calificare cu emoţii în turul al treilea al turneului de la Roma (WTA)

Poloneza Iga Swiatek, numărul 3 mondial al tenisului feminin, a suferit vineri pentru a ajunge în runda a...

Victor Piţurcă – Noi nici acum nu realizăm că am câştigat Cupa Campionilor Europeni

Fostul internaţional Victor Piţurcă a declarat, joi seara, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la câştigarea...