Sabalenka a declarat forfait pentru turneul WTA 1.000 de la Beijing

Data:

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, a fost nevoită să declare forfait pentru turneul WTA 1.000 de la Beijing, care va debuta pe 24 septembrie, din cauza unei accidentări survenite în timpul campaniei sale victorioase de la US Open, au anunţat miercuri organizatorii, citaţi de AFP.

„Arina nu s-a refăcut complet după accidentarea pe care a suferit-o în timpul US Open şi va rata Openul Chinei 2025”, au precizat responsabilii primului turneu WTA 1.000 din circuitul asiatic.

La rândul ei, Sabalenka, care a fost eliminată în sferturile de finală la Beijing anul trecut, a declarat pe site-ul de socializare chinezesc Weibo că este „foarte tristă” că a trebuit să se retragă din turneu din cauza unei „accidentări minore”.

„Mă voi dedica recuperării şi mă voi strădui să revin pe teren la 100%”, a adăugat ea.

Jucătoarea în vârstă de 27 de ani este aşteptată să îşi apere titlul la Wuhan (6-12 octombrie), ultimul turneu WTA 1.000 al sezonului.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...