Rusul Andrei Rublev, favorit principal la Gijon: Este oribil ce se întâmplă în războiul din Ucraina

Data:

Tenismanul rus Andrei Rublev (9 ATP), favorit principal al turneului ATP 250 de de la Gijon (Spania), a declarat că ”este dificil şi oribil să afli ce se întâmplă”, cu referire la invazia Rusiei din Ucraina, transmite EFE, citată de Agerpres.

Întrebat de jurnalişti despre modul în care ştirile despre război îi afectează jocul, tenismanul rus a răspuns că ”lucrul cel mai important este să fie pace în toată lumea” şi că din poziţia lui singurul lucru pe care îl poate face este să arate asta prin tenisul său din teren şi în interviuri.

Rublev, semifinalist săptămâna trecută la Astana, a adăugat înaintea debutului său de joi la Gijon că se simte puţin obosit, după un voiaj lung. ”Dar mi-ar plăcea să arăt un tenis bun şi să fac tot ce pot aici, pentru că acum toate turneele sunt importante pentru mine. Sunt mulţi jucători care luptă pentru un loc la Torino (Turneul Campionilor), iar fiecare partidă şi fiecare turneu sunt foarte importante”, a explicat Rublev.

După ce a optat să nu mai joace în săptămânile de după US Open, jucătorul rus a explicat că avea nevoie de o pauză pentru a pregăti ultima parte a sezonului, iar apoi a ales turneele de la Astana şi Gijon.

Despre primul său meci, cu belarusul Ilia Ivaşka, Rublev a spus că se aşteaptă la ”o partidă dificilă şi interesantă pentru că el poate juca foarte bine, chiar dacă în acest an nu a jucat prea mult. Acum joacă bine iar, a jucat super bine la US Open, unde a câştigat la mulţi jucători buni, inclusiv din Top 10”. 

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...

Roger Federer va fi inclus în ‘Hall of Fame’ în 2026

Legendarul tenisman Roger Federer va fi inclus în "Hall of Fame", Galeria Gloriilor acestui sport, în anul 2026,...

Olăroiu, dezamăgit că naţionala EAU a ratat calificarea la CM 2026

Selecţionerul echipei de fotbal a Emiratelor Arabe Unite, românul Cosmin Olăroiu, a declarat, după ratarea calificării la Cupa...