Rugby: Preşedintele Federaţiei internaţionale promite mai multe meciuri între ţări din eşaloanele 1 şi 2 valorice

Data:

Preşedintele World Rugby, Bill Beaumont, a salutat modul în care a decurs până acum Cupa Mondială din Franţa şi a promis că naţiunile mai mici ale acestui sport vor avea mai multe şanse „de a fi competitive pe scena mondială” pe fondul frustrării larg răspândite din partea jucătorilor şi antrenorilor acestor echipe, scrie Reuters, conform Agerpres.

Cu toate acestea, Beaumont a arătat că naţionalele din eşalonul 2 al rugbyului nu vor putea arăta o creştere a calităţii jocului la următoarea CM, din 2027, din Australia, ci abia în 2031.

„CM 2023 din Franţa a captat atenţia şi a încălzit inimile suporterilor din toată lumea. Cu o prezenţă medie de 47.000 de spectatori pe meci pe cele nouă stadioane, cu peste un milion de fani care trăiesc împreună emoţiile partidelor, asta arată ce amprentă socială poate avea rugbyul. Naţionalele din eşalonul 2 au oferit câteva momente memorabile, însă doar Fiji a reuşit performanţa de a trimite Australia acasă. Antrenorii acestor echipe au deplâns lipsa oportunităţilor de a avea meciuri cu echipe din primul eşalon în afara Cupei Mondiale. Vreau să asigur pe toată lumea că Portugalia, Samoa, Tonga, Uruguay, Chile şi Georgia nu sunt uitate. Vom face totul pentru ca aceste naţionale să poată disputa partide importante, în afara CM, cu naţionalele majore din rugby, astfel încât să poată progresa din puncte de vedere tehnic şi calitativ”, a spus Beaumont.

El a menţionat că astfel, la CM 2031 ce va avea loc în SUA, ar putea fi partide extrem de echilibrate între toate ţările participante la turneul final. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Germanul Alexander Zverev, eliminat în turul trei la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (3 ATP), favorit nr. 3, a fost eliminat luni, în runda a...

Selecţionerul Deschamps nu crede că Mbappe va fi indisponibil după o „problemă minoră” la gleznă

Căpitanul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe, va trebui să fie examinat pentru o "problemă minoră" la...

Rodri, indisponibil pentru meciurile Spaniei din preliminariile CM 2026, confirmă RFEF

Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a confirmat că mijlocaşul Rodri Hernandez nu va participa la meciurile din preliminariile...

Iranul se teme că SUA ar putea refuza vizele pentru jucătorii săi la CM 2026

Iranul şi-a exprimat, luni, îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca Statele Unite să nu emită vize jucătorilor echipei...