Rugby: Italia, victorie surprinzătoare cu Ţara Galilor, în Six Nations 2024

Data:

Italia a reuşit o nouă surpriză sâmbătă, impunându-se în Ţara Galilor, scor 24-21, în etapa a cincea, ultima a Turneului celor Şase Naţiuni la rugby, ea având cel mai bun parcurs din istoria sa în această competiţie, transmite presa internaţională, scrie Agerpres.

Pe Principality Stadium din Cardiff, Italia a izbutit două eseuri, opera lui Monty Ioane şi Lorenzo Pani. Unul dintre acestea a fost transformat de Paolo Garbisi, care a fructificat şi trei lovituri de pedeapsă. Alte puncte ale oaspeţilor au venit după o lovitură de pedeapsă a lui Martin Page-Relo.

Ţara Galilor a reuşit târziu trei eseuri, prin Elliot Dee, Will Rowlands şi Mason Grady. Celelalte puncte au fost rodul transformărilor lui Sam Costelow şi Ioan Lloyd (două).

După opt ediţii consecutive în care a terminat ultima, Italia, revitalizată de selecţionerul argentinian Gonzalo Quesada, a obţinut în acest an 11 puncte şi s-a clasat pe locul 5, după o remiză istorică în Franţa (13-13) şi două victorii, cu Scoţia (31-29) şi Ţara Galilor. Galezii au pierdut toate cele cinci meciuri din ediţia 2024 a turneului şi au intrat în posesia lingurii de lemn.

Italia nu mai obţinuse două victorii într-o ediţie din Six Nations. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...