Rugby: Englezul Richard Hodges, antrenor cu apărarea la naţionala Italiei

Data:

Englezul Richard Hodges se va alătura băncii tehnice a primei reprezentative de rugby a Italiei în calitate de antrenor responsabil cu apărarea, a anunţat miercuri Federaţia Italiană de Rugby, scrie AFP, conform Agerpres.

Hodges, care a jucat în special rugby în XIII, apoi a fost la Cardiff Blues şi la franciza italiană Parma, îşi va prelua atribuţiile cu ocazia meciurilor-test din vară, când Italia va înfrunta Samoa pe 5 iulie, Tonga pe 12 iulie şi Japonia pe 21 iulie.

El îi succede lui Marius Goosen, care a părăsit funcţia de antrenor al apărării la sfârşitul Turneului celor Şase Naţiuni 2024 pentru a reveni în Africa de Sud.

Pentru primul turneu Six Nations sub conducerea antrenorului principal, argentinianul Gonzalo Quesada, Italia a impresionat cu două victorii şi o remiză, pentru a termina pe locul 5 în clasament, deşi specialiştii o plasau iniţial pe ultimul loc.

Italia a remizat cu Franţa la Villeneuve d’Ascq (13-13), înainte de a învinge Scoţia (31-29), lucru pe care l-a reuşit pentru prima oară pe Stadionul Olimpic din Roma în ultimii unsprezece ani. Ea a încheiat turneul cu un succes împotriva Ţării Galilor la Cardiff (24-21). AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...