Rugby: Campioana mondială Africa de Sud, debut cu dreptul în The Championship 2023

Data:

Campioana mondială en-titre Africa de Sud a debutat cu dreptul în puternicul turneu al emisferei de sud The Rugby Championship 2023, învingând sâmbătă, în prima etapă, la Pretoria, cu un categoric 43-12 (17-5) reprezentativa Australiei, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Springboks s-a impus graţie a şase eseuri reuşite, două fiind de penalizare, patru transformate, şi concretizarea a două lovituri de pedeapsă. „Cangurii”, care au disputat primul meci sub „bagheta” fostului selecţioner al Angliei, Eddie Jones, au punctat prin două eseuri, unul transformat.

Într-o altă partidă, pe stadionul din oraşul argentinian Mendoza, naţionala ţării gazdă a cedat cu 12-41 (0-31) în faţa puternicei reprezentative a Noii Zeelande.

Etapa a 2-a programează weekend-ul următor meciurile Noua Zeelandă – Africa de Sud (la Auckland) şi Australia – Argentina (la Sydney). Turneul este unul redus în acest an, până pe 29 iulie, ca urmare a programării Cupei Mondiale din Franţa (8 septembrie – 28 octombrie).

Deţinătoarea trofeului este Noua Zeelandă,m care are în palmares 19 titluri. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...