Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a afirmat, joi, că federaţiile naţionale din Irlanda şi Africa de Sud, primele două adversare ale României la Cupa Mondială din Franţa, au bugete mai mari decât fondurile alocate de guvern pentru întreg sportul românesc, scrie Agerpres.
„Din punctul meu de vedere, ca fost jucător, este o bucurie să joci cu echipe dintre primele cinci din lume, că Scoţia e locul cinci acum. Dar a fost şi destul de greu, pentru că iată cu Africa de Sud jucăm o dată la 30 de ani, ultima oară am jucat în ’95. Noi nu ştim cum joacă Africa de Sud şi nici nivelul la care joacă Africa de Sud. Campionatul nostru nu l-am avut niciodată calibrat, confruntările pe care le avem cu Uruguay, cu Namibia sau Tonga… noi avem campionatul nostru regulat, care ştim foarte bine cum este, unde ne desfăşurăm activitatea. Noi uităm lucrurile astea, confruntările cu echipele de prim rang, din primele cinci, sunt extrem de dificile”, a declarat Petrache.
”Deja avem câteva accidentări, am adus câţiva copii noi de viitor. Din punctul meu de vedere, este o bucurie să ai asemenea meciuri, este o încântare. Este importantă experienţa jocului, pentru că este ceea ce contează pentru acest grup, care nu are jucători care să aibă în picioare o Cupă Mondială. În afară de Surugiu, care revine acum în primul 23, nu sunt jucători care să aibă experienţa unei cupe mondiale. Şi cred eu că aceşti copii vor veni cu un bagaj mult mai bun în perspectiva următoarei Cupe Mondiale din 2027. Important este că noi ne-am calificat la această Cupă Mondială, este un eveniment major pentru noi. Suntem acolo, suntem între primele 20 de echipe ale lumii. Ştiu nemulţumirile tuturor, dar nu ştiu dacă toată lumea ştie că fiecare echipă cu care am jucat are bugetul mai mare decât are Agenţia Naţională pentru Sport. Deci cât acordă guvernul pentru tot sportul românesc, o federaţie naţională are un buget mai mare”, a declarat Petrache la sediul ANS.
El a răspuns totodată criticilor după înfrângerile severe suferite în meciurile cu Irlanda şi Africa de Sud care sunt de părere că România mai bine nu s-ar fi prezentat: „Doamne fereşte de aceste gânduri funebre şi negre, nici nu vreau să mă gândesc. Un copil în clipa în care îmbrăţişează orice disciplină sportivă, gândul lui cel mare este să participe la competiţia supremă. Pentru noi, competiţia supremă este Cupa Mondială. Felicit echipa naţională şi băieţii că s-au calificat acolo. Este greu ceea ce se întâmplă am nimerit şi într-o grupă extrem de grea”.
Preşedintele FRR spune că naţionala României are nevoie an de an de meciuri cu adversare puternice precum cele întâlnite la Cupa Mondială pentru a progresa.
„Nevoia noastră este de a avea meciuri puternice, aşa cum le avem acum, în fiecare an. Durerea cea mare a noastră, a echipelor din al doilea sau al treilea nivel, este că nu putem juca de fiecare dată cu echipe mari. Echipele mari tratează lucrurile astea ca pe un bonus financiar. Franţa spre exemplu, din ultimele discuţii pe care le-am avut cu preşedintele federaţiei, dintr-un meci pe care îl joacă pe Stade de France înseamnă 25 de milioane (de euro) profit, pentru un meci. Federaţia Română de Rugby rămâne cu datorii după un meci internaţional, aşa cum a fost cazul acum după meciul cu Statele Unite. Dar nu asta este comparaţia noastră. Spre exemplu, mi-aş fi dorit mai mulţi români pe stadioane la Bordeaux. Cred că la meciul cu Irlanda am avut vreo 200-300 de spectatori, iar cu Africa de Sud un maxim de 350. Nu este ceea ce îmi doresc. Chile a avut, spre exemplu, undeva la 15.000 de spectatori la ultima confruntare pe care au avut-o”, a comentat Petrache.
”Stăm în spatele unei tastaturi şi spunem anumite lucruri, dar hai să vedem ce putem face pentru copiii ăştia şi pentru sportul românesc. Sportul românesc are nevoie de o nouă strategie şi de noi strategii care să schimbe din temelii forma sportului românesc. Noi nu cred că mai suntem în actualitate acum, avem o lege din 2000 care nu a mai fost schimbată. Eu cred că fără o strategie bine pusă la punct nu putem reuşi. Şi când vorbim de sporturile de echipă cred că cel mai frumos exemplu este Franţa, care a jucat majoritatea finalelor la ultimele ediţii la Mondiale şi la Jocurile Olimpice, dar asta înseamnă bani, înseamnă strategie, înseamnă infrastructură. Câte stadioane de rugby are România în ţară? Extrem de puţine. Noi unde să ne desfăşurăm activitatea? Iar în clipa în care avem un stadion şi ăla este năpădit de alte sporturi, care vor să facă x, y, z pe el”, a completat Petrache.
Acesta consideră că România nu se poate compara cu Africa de Sud în rugby, afirmând că „stejarii” nu s-au făcut de râs în primele două partide. Petrache s-a arătat, de asemenea, încrezător că România va fi prezentă şi la Cupa Mondială din 2027.
„Nu putem să ne comparăm cu Africa de Sud. Africa de Sud respiră rugby, face parte din PIB-ul ţării rugby-ul, ca să nu mai vorbim de Irlanda, la fel. E o bucurie că ne confruntăm cu astfel de ţări şi că România a reuşit, cu problemele pe care le avem, să se califice acolo şi ar trebui sprijiniţi sufleteşte în primul rând, nu mai vorbesc financiar, pentru a fi acolo. Gândiţi-vă la pregătirile pe care le-am avut noi şi alte echipe naţionale, câţi sportivi din România fac rugby şi câţi în Irlanda. Lucrurile astea contează şi când ai o întâlnire România – Irlanda lucrurile astea se văd. Eu cred că nu ne-am făcut de râs. Cine spune că ne-am făcut de râs nu se pricepe din punct de vedere rugbystic. Uitaţi-vă la Namibia, a avut un scor catastrofal cu Franţa (0-96), şi mai, mai să bată Uruguay-ul, care a fost aproape să bată Franţa. Pentru noi sunt nişte paşi înainte şi e important că suntem acolo. Suntem unul dintre sporturile de echipă ale României care ne calificăm de fiecare dată la Cupa Mondială şi vă spun că şi în 2027 echipa naţională de rugby va fi la Mondial”, a mai spus preşedintele FRR.
Petrache consideră că şi Tonga, cel de-al patrulea adversar de la Cupa Mondială se află la un nivel mai ridicat decât România, având în componenţă jucători valoroşi care activează în campionatele din Franţa şi Anglia.
„Eu îmi doresc să mă pot bate de la egal la egal cu Tonga, dar nici acolo nu suntem egali. Ştim foarte bine tot ce a fost infuzie acolo în ultimii ani, cu neozeelandezii şi australienii care au fost luaţi. Dar vreau să mă bat de la egal la egal şi cred că va fi un meci mult mai bun pe care România îl va face. Este o echipă peste noi ca rang. Gândiţi-vă unde joacă toţi jucătorii din Tonga, în prima divizie franceză şi în prima divizie engleză, unde joacă jucătorii români, care sunt salariile lor, care pleacă de la 12, 15, 20 – 25.000 de euro, şi care sunt salariile românilor, care abia reuşesc să îşi plătească un leasing, un credit la casă. Noi avem probleme foarte mari pe care nu le-am discutat niciodată şi poate în viitor, cu ajutorul Agenţiei Naţionale pentru Sport, le putem discuta. Noi avem probleme de trai de zi cu zi, noi nu ştim nici măcar să mâncăm. Prima dată când vine un antrenor străin să ne ajute şi vede stilul de viaţă şi de masă pe care îl avem îşi pune mâinile în cap. Dar noi din lucrurile astea trăim, noi cu aceste lucruri ne confruntăm”, a afirmat Petrache.
Preşedintele FRR, Alin Petrache, s-a întâlnit, joi, cu preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă pentru a discuta anumite probleme financiare cu care se confruntă: „Am venit la Agenţia Naţională pentru Sport pentru că sunt foarte multe lucruri de pus la punct. Sunt probleme financiare, nu stăm foarte bine nici cu salariile şi cu alte lucruri şi trebuie să stăm să lucrăm. Partea sportivă se descurcă, cei care sunt împuterniciţi să ţină echipa în mână, sunt acolo şi se pregătesc”.
Naţionala de rugby a României va întâlni echipa Scoţiei, sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 22:00, pe Stade Pierre-Mauroy din Lille, în cel de-al treilea său meci de la Cupa Mondială de rugby din Franţa .
În primele două partide de la Cupa Mondială, România a pierdut cu 8-82 în faţa liderului mondial Irlanda şi cu 0-76 în faţa campioanei mondiale Africa de Sud.
AGERPRES
[…] Sursa: Sportalert.ro […]