Anul 2023 a fost unul plin pentru sportul cu balonul oval, evenimentele competiţionale din lumea ovaliei culminând cu Cupa Mondială din Franţa (8 septembrie-28 octombrie), acolo unde naţiunile emisferei de nord sperau să readucă trofeul suprem pe „Bătrânul Continent”, scrie Agerpres.
Pentru rugby a fost un an cu schimbări de generaţii, cu schimbări de selecţioneri, dar, în acelaşi timp, şi un an care a arătat din nou, dacă mai era nevoie, „prăpastia” care se cască între naţiunile majore şi celelalte echipe din eşaloanele inferioare.
Ca de obicei, anul rugbystic 2023 a debutat în februarie cu puternicul Turneu al celor Şase Naţiuni, unde se anticipa un duel între Franţa (deţinătoarea trofeului) şi Irlanda (locul 1 în ierarhia internaţională), însă şi Anglia se anunţa pretendentă la titlu după ce pe banca tehnică Steve Borthwick îl înlocuise ca selecţioner, în decembrie 2022, pe Eddie Jones. Previziunile s-au confirmat în mare parte, mai puţin în ceea ce priveşte Anglia. Naţionala ‘Trandafirului’ a făcut paşi greşiţi, înregistrând o înfrângere surprinzătoare, chiar la Londra, în faţa Scoţiei (23-27), dar şi o înfrângere la scor, tot acasă, cu Franţa (10-53).
Six Nations a fost câştigat, cu Mare Şlem, de Irlanda, care a înregistrat victorii în toate partidele, urmată de Franţa, ‘cocoşii galici’ arătând un angrenaj extrem de bine sudat şi puternic.
Turneul nu a fost lipsit de ‘emoţii’, după ce jucătorii Ţării Galilor au ameninţat cu greva înaintea meciului cu Anglia, din cauza neînţelegerilor contractuale cu Federaţia de resort de la Cardiff, care într-un final s-au rezolvat.
În paralel cu Six Nations, în martie, a avut loc şi competiţia din eşalonul doi valoric european, Rugby Europe Championship, câştigată, conform pronosticurilor, de Georgia, care s-a impus în finală în faţa Portugaliei (38-11), naţionala României ocupând locul 3.
În tot acest timp, în emisfera de sud, emblematicul jucător australian Matt Giteau îşi anunţa încheierea activităţii competiţionale, naţionala Fiji rămânea fără selecţioner după demisia neozeelandezului Vern Cotter (fiind numit ulterior Simon Raiwalui, iar Cotter devenind, la CM 2023, membru al staffului ”stejarilor”), iar selecţionerul All Blacks, Ian Foster, îşi exprima scepticismul cu privire la continuitatea sa pe banca tehnică a Noii Zeelande după Mondial.
Până la sfârşitul primăverii şi începutul verii, mai mulţi internaţionali, printre care englezul Chris Ashton, galezii Josh Navidi, Alun Wyn Jones, Justin Tipuric, Rhys Webb, Cory Hill, Ken Owens şi scoţienii Craig Laidlaw şi Stuart Hogg şi-au anunţat retragerea internaţională.
În vară, în lunile iulie şi august, au avut loc meciurile-test dintre naţiunile emisferei de sud şi de nord, care au adus o surprinzătoare victorie a Fiji, pe Twickenham Stadium, contra Angliei (30-22), dar şi o victorie la o diferenţă neaşteptat de mare, 43-17, a Franţei în faţa Australiei.
În schimb, în The Championship 2023, puternicul turneu al naţionalelor emisferei de sud, Noua Zeelandă câştiga al 20-lea titlu după o competiţie condensată ca program, din cauza Cupei Mondiale, şi în care Argentina a produs o surpriză prin victoria contra Australiei, 34-31, la Sydney.
A urmat apoi, din 8 septembrie, regalul rugbystic din cadrul Cupei Mondiale, unde Africa de Sud dorea să-şi păstreze trofeul cucerit în 2019 în Japonia, însă Noua Zeelandă, Irlanda, Franţa şi Anglia erau şi ele pretendente la titlu.
Cupa Mondială a început chiar cu o surpriză, victoria Franţei contra All Blacks (27-13), pe care puţini mizau, dar oarecum explicabilă prin evoluţia foarte bună a ‘cocoşilor galici’ în Six Nations, iar apoi în partidele-test. Alte rezultate-surpriză au fost cele înregistrate în partidele Australia – Fiji (15-22), Fiji – Portugalia (23-24) sau Ţara Galilor – Australia (40-6, prin diferenţa uriaşă de pe tabela de scor între două echipe din primul eşalon). Cu toate acestea, per ansambu, rezultatele au arătat încă odată diferenţa enormă dintre naţiunile majore ale ovaliei şi celelalte reprezentative. În context, România a înregistrat un record nedorit, fiind selecţionata care a încasat cele mai multe puncte, 287, marcând doar 32, şi pierzând două partide la zero. O altă situaţie consemnată în premieră la un turneu final al CM a fost eliminarea Australiei încă din faza grupelor.
În fazele eliminatorii, ţările emisferei de nord s-au înclinat în faţa celor din sud, doar Anglia izbutind calificarea în semifinale, unde a cedat în faţa Africii de Sud, care prin victoria ulterioară, din finală, în faţa Noii Zeelande, a cucerit cel de-al patrulea său trofeu mondial. Semifinala Anglia – Africa de Sud a fost o reeditare a finalei din 2019, ‘trandafirii’ cucerind apoi medaliile de bronz în faţa Argentinei în „finala mică”.
La scurt timp după CM 2023, în octombrie, englezii Ben Youngs, jucătorul cu cele mai multe selecţii la prima reprezentativă a ţării sale, Jonny May, Courtney Lawes, galezul Leigh Halfpenny şi irlandezii Andrew Conway, Keith Earls şi-au adăugat numele pe lista retraşilor internaţionali, la fel ca şi sud-africanul Duane Vermeulen.
Antrenorul Eddie Jones a părăsit banca tehnică a Australiei fiind numit, la mijlocul lui decembrie, la cârma Japoniei, Sebastien Bertranck şi-a dat demisia de la conducerea naţionalei Portugaliei, pentru ca un pas în spate să facă şi doi arbitri care au ‘fluierat’ la finala CM, Tom Foley şi Wayne Barnes, care au acuzat acţiuni de hărţuire în mediul online după ultimul act al Mondialului.
otodată, ar mai fi de menţionat numirile antrenorilor David Gerard pe banca tehnică a României, Felipe Contemponi la Argentina şi Gonzalo Quesada, în fruntea Italiei, ca şi Pablo Bouza la spanioli, dar şi eforturile pe care organismele din sportul cu balonul oval le fac pentru reducerea numărului de accidentări, în special la cap. De asemenea, Rassie Erasmus va redeveni selecţionerul campioanei mondiale, Africa de Sud.
Astfel, după un 2023 plin de evenimente, pentru multe naţionale anul 2024 va fi anul al unor noi începuturi, anul schimbării ‘garniturilor’, al încercărilor de a găsi noi formule de joc, al rodării generaţiilor tinere cu cerinţele tot mai ridicate de la nivel internaţional.
„CM 2023 din Franţa a captat atenţia şi a încălzit inimile suporterilor din toată lumea. Cu o prezenţă medie de 47.000 de spectatori pe meci pe cele nouă stadioane, cu peste un milion de fani care au trăit împreună emoţiile partidelor, asta arată ce amprentă socială poate avea rugbyul. Naţionalele din eşalonul doi au oferit câteva momente memorabile, însă doar Fiji a reuşit performanţa de a trimite Australia acasă. Antrenorii acestor echipe au deplâns lipsa oportunităţilor de a avea meciuri cu echipe din primul eşalon în afara Cupei Mondiale. Vreau să asigur pe toată lumea că Portugalia, Samoa, Tonga, Uruguay, Chile şi Georgia nu sunt uitate. Vom face totul pentru ca aceste naţionale să poată disputa partide importante, în afara CM, cu naţionalele majore din rugby, astfel încât să poată progresa tehnic şi calitativ”, spunea Bill Beaumont în noiembrie, adăugând că la CM 2031, ce va avea loc în SUA, ar putea exista partide extrem de echilibrate între toate ţările participante la turneul final. AGERPRES
