Rudiger nu a omorât pe nimeni, afirmă Tony Kroos

Data:

Fundaşul internaţional german Antonio Rudiger, care riscă o suspendare pe termen lung după ce a aruncat cu un obiect în direcţia arbitrului finalei Cupei Spaniei la fotbal, a primit sprijin din partea fostului său coechipier de la Real Madrid şi de la selecţionata Germaniei, Toni Kroos, informează DPA.

Rudiger a fost eliminată de pe banca de rezerve a madrilenilor în urma gestului său, cu puţin timp înainte de încheierea prelungirilor finalei, pierdută sâmbătă în faţa rivalei FC Barcelona.

„Îşi va primi pedeapsa şi va fi justificată. Dar nu trebuie să ne comportăm ca şi cum ar fi omorât pe cineva”, a spus Kroos în timpul unui eveniment dedicat Icon League, liga sa de fotbal în sală, desfăşurat luni seara la Dusseldorf.

„Trebuie întotdeauna să fii atent să nu te laşi purtat de val”, a adăugat fostul mijlocaş al clubului madrilen.

Tony Kroos a declarat că a fost în contact cu Rudiger, care şi-a cerut public scuze după incidentul de sâmbătă.

„A fost o mare greşeală, cred că imaginile vorbesc de la sine. Şi el ştie asta şi este conştient de acest lucru”, a adăugat Kroos, care se opune însă cu fermitate ideii ca Rudiger să fie sancţionat pentru comportamentul său inclusiv la echipa naţională, aşa cum se vehiculează în Germania.

Alţi foşti internaţionali germani, precum Lothar Matthaeus şi Dietmar Hamman, l-au criticat dur pe Rudiger.

Rudi Voeller, directorul sportiv al echipei naţionale a Germaniei, a declarat pentru DPA că incidentul „nu este acceptabil”.

„Mai ales ca internaţional german. Trebuie să schimbe asta şi ştie el însuşi acest lucru, aşa cum arată reacţia sa publică”, a spus Voeller.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rashford, împrumutat de FC Barcelona, a criticat instabilitatea de la Manchester United

Împrumutat recent cu opţiune de cumpărare de FC Barcelona, atacantul englez Marcus Rashford a denunţat instabilitatea cronică de...

Antrenorul Dan Petrescu (CFR Cluj), suspendat pentru 3 meciuri de Comisia de disciplină a FRF

Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis în şedinţa de miercuri sancţionarea antrenorului echipei CFR...

Grigor Dimitrov a declarat forfait pentru US Open

Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, fost număr 3 mondial, a declarat forfait pentru ultimul turneu de Mare Şlem al...

Duplantis, prima vedetă care şi-a confirmat participarea la noul Campionat Mondial ‘Ultimate’

Suedezul Armand Duplantis, deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, este prima vedetă care şi-a confirmat participarea la...