Rudi Voeller, convins că Germania va juca foarte bine la CM 2026

Data:

Rudi Voeller, director sportiv al Federaţiei germane de fotbal (DFB), este încrezător că Germania va avea un parcurs lung şi de succes la Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic şi Canada, dar are un respect uriaş pentru naţionala Franţei, scrie DPA.

”Calificarea a fost puţin dificilă, dar sunt convins că vom juca o Cupă Mondială foarte bună”, a declarat Voeller la o recepţie de Anul Nou de la Frankfurt, desfăşurată joi. ”Nu pot promite titlul. Dar ceea ce pot promite este că va fi dificil pentru fiecare echipă să ne învingă”, a adăugat fostul atacant.

Voeller a câştigat Cupa Mondială ca jucător în 1990 şi a fost selecţionerul naţionalei până în finală din 2002.

Cvadrupla campioană mondială a fost eliminată în faza grupelor la ultimele două Cupe Mondiale. A pierdut primul meci din preliminarii împotriva Slovaciei, dar a câştigat celelalte cinci meciuri pentru a ajunge la turneul care va avea loc între 11 iunie şi 19 iulie din Statele Unite, Mexic şi Canada, unde va înfrunta Curacao, Cote d’Ivoire şi Ecuador în faza grupelor.

Fostul atacant a adăugat că Germania ”poate ajunge departe” dacă toate vedetele de top sunt apte să joace şi dacă ”se dezvoltă un anumit spirit de echipă”.

Voeller şi-a exprimat, de asemenea, respectul pentru Franţa, dublă campioană mondială şi finalistă în 2022, pe care Germania ar putea-o înfrunta în primele tururi eliminatorii.

”Au o cantitate extraordinară de jucători de talie mondială disponibili”, a spus Voeller despre Les Bleus, cu al căror antrenor, Didier Deschamps, a jucat împreună la Olympique Marseille. ”Este un vechi prieten de-al meu. Uneori îmi pare puţin rău pentru el, pentru că este atât de dificil să alegi un ’11’ titular şi să nominalizezi un lot”, a mai spus Voeller. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid şi UEFA, „acord de principiu” pentru rezolvarea „litigiilor juridice legate de Super Ligă”

Real Madrid şi UEFA au ajuns la un "acord de principiu" pentru a-şi rezolva "litigiile juridice legate de...

Schi alpin: Elveţianul von Allmen a a cucerit a treia sa medalie de aur

Schiorul elveţian Franjo von Allmen a cucerit a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la...

Atacantul Mohamed Salah (Liverpool), dorit de echipa saudită Al-Ittihad

Internaţionalul egiptean Mohamed Salah, atacantul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, este dorit de echipa saudită Al-Ittihad, informează...

Irina Bara, calificată în sferturile probei de dublu la Oeiras (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat, alături de belarusa Irina Şimanovici, în sferturile de finală ale...