România s-a calificat în finala Campionatului European de Minifotbal

Data:

Echipa României s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal – EMF EURO 2022, de la Kosice (Slovacia), după ce a învins în semifinală echipa Bulgariei cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, potrivit Agerpres.

Scorul a fost egal, 0-0, la finalul timpului regulamentar, tricolorii câştigând la loviturile de la 7 metri, prin golurile marcate de Marius Balogh, Răzvan Plopeanu, Dragan Paulevici şi Andrei Ferik.

În finala programată sâmbătă, România va înfrunta echipa Azerbaidjanului, care a dispus de Kazahstan cu 3-2, în cealaltă semifinală.

România şi Azerbaidjanul s-au întâlnit în primul meci din Grupa B, tricolorii câştigând cu 2-0.

Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.

Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.

România este echipa cu cele mai multe titluri europene – şase (2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015).

În total, 24 de echipe participă la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – Oklahoma City Thunder, la a 14-a victorie a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a îmbunătăţi bilanţul la 14 victorii şi o singură înfrângere...

Carlos Alcaraz nu se va antrena marţi cu echipa de Cupa Davis a Spaniei

Tenismanul Carlos Alcaraz, liderul mondial, nu se va antrena marţi alături de restul jucătorilor din echipa de Cupa...

Trump ameninţă din nou oraşele democrate cu retragerea de pe lista gazdelor CM 2026

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a reiterat luni ameninţările de a retrage oraşele cu primari democraţi de pe...

PSG îi solicită în total 440 de milioane de euro fostului său jucător Kylian Mbappe

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain i-a intentat patru procese fostului său jucător Kylian Mbappe, căruia îi solicită daune...