Selecţionata României a fost învinsă de formaţia Spaniei, deţinătoarea titlului, cu scorul de 3-1 (1-0), luni seara, la Voluntari, într-un meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-19, găzduit de România.
Spania a câştigat fără drept de apel, prin golurile marcate de Antonio Cordero (3), Jon Martin (67) şi Alejandro Monserrate (73), respectiv Luca Szimionaş (50), un meci din care tricolorii mici au lăsat impresia că puteau scoate mai mult.
Meciul a început practic de la 1-0 pentru iberici, care au marcat prin Cordero (3), în poarta goală, după o ieşire hazardată a portarului Munteanu.
România a avut apoi iniţiativa şi chiar a reuşit să îşi câteva oportunităţi în prima repriză. În min. 23, o aruncare lungă de la margine a lui Călugăr îl surprinde pe Cuenca, iar acesta este aproape de autogol, lovitura sa de cap trimiţând mingea în bară.
Bărăitaru a trimis cu capul peste poartă (32).
În min. 35, Barbu a părut faultat în careu de Martin, dar arbitrul nu a acordat penalty.
România a avut momente foarte bune şi după pauză în faţa favoritei grupei, însă Guţea a fost blocat de Cuenca în momentul şutului (50). Câteva secunde mai târziu, Szimionaş (50) a şutat de la circa 28 de metri, mingea a fost deviată de Martin şi l-a surprins pe portarul Raul Jimenez.
Guţea a mai avut două ocazii mari de gol (58, 62), dar de fiecare dată şuturile sale au fost respins de Raul Jimenez. Barbu (59) a trimis mingea în poartă cu capul, însă reuşita a fost anulată pentru ofsaid.
Spania a reuşit să preia conducerea în urma unei faze fixe: Cordero a executat un corner, iar Jon Martin a scăpat din marcaj şi a reluat cu capul (67).
Dani Diaz (71) a fost aproape de a majora diferenţa, dar şutul său a ocolit colţul lung.
Vermeşan (72) a trimis destul de bine cu capul, însă mingea a trecut peste poartă.
În min. 73, spaniolii au reuşit o combinaţie care s-a dovedit letală, Alejandro Monserrate şutând din centrul careului, după pasa lui Janneh, mingea respinsă de Munteanu în bară intrând în poartă.
Până la final, echipa antrenată de Ion Marin a mai avut o singură ocazie, prin acelaşi Guţea (83), dar Raul Jimenez a respins de la colţul scurt.
Munteanu s-a remarcat şi el la şuturile lui Dani Diaz (78), Merino (81) şi Gonzalo Pastor (90+1).
În cealaltă partidă a grupei, Danemarca a surclasat Muntenegru cu 5-0, prin golurile înscrise de Villum Berthelsen (9), Mike Themsen (32, 52) şi Jonathan Agyekum (68, 74).
Spania se află pe primul loc cu 6 puncte şi a câştigat grupa, urmând să evolueze în semifinale contra echipei clasate pe locul secund în Grupa B. Danemarca ocupă locul secund, cu 3 puncte (+4), România este a treia, cu 3 puncte (-1), iar Muntenegru este ultima, fără vreun punct.
Joi 19 iunie vor avea loc ultimele meciuri din Grupa A, Muntenegru – Spania (Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti, 20:00) şi Danemarca – România (Stadionul ”Arcul de Triumf” – Bucureşti, 20:00). România are nevoie de victorie pentru a se califica în semifinale.
La Campionatul European de fotbal U19, găzduit de România în perioada 13-26 iunie, selecţionata tricoloră evoluează în Grupa A, alături de Muntenegru (13 iunie), Spania (16 iunie) şi Danemarca (19 iunie).
În Grupa B a competiţiei care va fi găzduită de stadioane din Bucureşti (Giuleşti şi Arcul de Triumf), Voluntari (Anghel Iordănescu) şi Ploieşti (Ilie Oană) evoluează echipele Germaniei, Norvegiei, Angliei şi Olandei.
Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale.
Echipa României s-a calificat direct la turneul final. România nu mai participase la un turneu final Under-19 din 2022, când a pierdut toate cele trei meciuri.
România a mai găzduit o dată turneul final al competiţiei, în 2011, când a încheiat Grupa A pe ultimul loc, cu un egal (0-0 cu Irlanda) şi două înfrângeri (1-3 cu Cehia, viitoarea finalistă, şi 0-1 cu Grecia). Titlul a fost cucerit atunci de Spania.
România trebuia iniţial să găzduiască turneul final în 2021, dar competiţia a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19.
România – Spania 1-3 (0-1)
Au marcat: Luca Szimionaş (50), respectiv Antonio Cordero (3), Jon Martin (67), Alejandro Monserrate (73).
Voluntari, Stadionul „Anghel Iordănescu”
Campionatul European Under-19 – Grupa A
Au evoluat echipele:
România: 1. Rafael Munteanu – 6. Mario Bărăitaru, 3. Darius Fălcuşan (căpitan), 5. Emanuel Marincău, 4. Răzvan Călugăr – 8. Luca Szimionaş – 2. Alin Chinteş (13. Ionuţ Cercel, 44), 10. David Matei (11. David Păcuraru, 46), 16. Luca Băsceanu (18. Remus Guţea, 46) – 9. Jason Vescan-Kodor (17. Vlad Dănciuţiu, 70), 20. David Barbu (19. Ioan Vermeşan, 70). Selecţioner: Ion Marin.
Rezerve neutilizate: 12. Mate Simon – 7. Ianis Târbă, 14. Matei Marin, 15. Raul Mariţa.
Spania: 1. Raul Jimenez (căpitan) – 2. Alexis Olmedo, 4. Jon Martin, 5. Andres Cuenca, 3. Daniel Munoz (15. Jofre Torrents, 84) – 11. Peio Huestamendia (6. Quim Junyent, 56), 14. Izan Merino (20. Gonzalo Pastor, 83), 8. Alejandro Monserrate (16. Tomas Marques, 79) – 10. Antonio Cordero, 9. Omar Janneh, 17. Pablo Garcia (7. Dani Diaz, 56). Selecţioner: Paco Gallardo.
Rezerve neutilizate: 13. Simon Garcia – 12. Jan Virgili, 18. Alejandro Granados.
Arbitru: Rob Hennessy (Irlanda); arbitri asistenţi: Christopher Campbell (Irlanda), Eraklis Komodromos (Cipru); al patrulea oficial: Menelaos Antoniou (Cipru)
Cartonaşe galbene: Munoz (8), Matei (24), Merino (45+3), Szimionaş (49), Pablo Garcia (52), Marincău (64).
AGERPRES