România, învinsă de Slovenia cu 2-1, într-un meci amical

Data:

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Sloveniei cu scorul de 2-1 (2-0), pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, într-un meci amical, anunță Agerpres.

Tricolorii s-au înclinat în primul meci de verificare din această lună, după două reprize diferite, prima foarte slabă, în care au încasat două goluri, iar a doua mult mai bună, în care au reuşit să înscrie şi au ratat şi alte ocazii de gol.

Benjamin Sesko (26) şi Andraz Sporar (31) au marcat golurile oaspeţilor, aflaţi pe locul 63 în ierarhia mondială.

România, care nu a putut conta pe mulţi jucători de bază, accidentaţi sau nelăsaţi de cluburi la aceste acţiuni care nu se află în calendarul FIFA, a înscris golul de onoare prin Denis Drăguş (63). Echipa antrenată Edward Iordănescu se află pe locul 53 în clasamentul FIFA.

Oaspeţii au început mult mai bine meciul şi au avut ocazii de gol în primele minute ale partidei, dar portarul Horaţiu Moldovan s-a opus la mingea trimisă de Sporar (3), după o greşeală comisă de Vătăjelu, şi la şutul lui Verbic de la 18 m (4).

România putea deschide scorul în min. 9, dar Burcă a reluat în bară, de la 8 metri, după un corner. Cordea (12, 16) au avut două oportunităţi, dar a fost imprecis cu şuturi din marginea careului.

Moldovan a salvat golul la şutul lui Verbic (15), dar nu a mai putut face nimic la lovitura de cap a lui Sesko (26), la centrarea lui Stojanovic. Oaspeţii şi-au majorat avantajul la scurt timp, profitând de apatia tricolorilor, Sporar marcând simplu (31), după o incursiune a lui Cerin. Slovenia a mai avut o ocazie în finalul primei reprize, prin Sesko, dar Moldovan l-a blocat (43).

Debutul reprizei secunde a stat sub semnul unui Moruţan strălucitor, care a şutat de la 25 de metri, dar Oblak a respins de sub transversală (49). Acelaşi Moruţan a trimis pe lângă poartă pe un contraatac rapid (54).

Cicâldău a ratat o mare ocazie (57), reluând pe lângă din 6 metri, la centrarea lui Răzvan Marin.

România a reuşit să marcheze un gol frumos prin Drăguş (63), cu un şut în vinclu, după pasa lui Manea.

Un minut mai târziu, Moruţan a fost aproape de egalare, cu un şut de la 24 de metri, dar mingea a lovit bara şi a ieşit în corner din Oblak (74).

Puşcaş a ratat şi el golul (76), Oblak apărând şutul atacantului la colţul scurt. Manea (76) a reluat din cădere, după un corner, însă Oblak a fost la post.

În ciuda eforturilor depuse, tricolorii nu au reuşit egalarea pe final, într-o repriză foarte bună, în care slovenii au avut o singură oportunitate notabilă (90+3), când Sesko a fost blocat de Drăguşin, după o eroare comisă de Opruţ.

Selecţionerul Edward Iordănescu a oferit şansa debutului pentru nu mai puţin de cinci jucători, Horaţiu Moldovan, Bogdan Vătăjelu, Raul Opruţ, Daniel Boloca şi Claudiu Petrila.

Duminică 20 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Zimbru din Chişinău, România va juca un alt test în perspectiva preliminariilor EURO 2024, contra selecţionatei Republicii Moldova.

În campania de calificare la EURO 2024, România se află într-o grupă cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...