România, învinsă de Canada (0-3) în calificările BJK Cup

Data:

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Canada cu 3-0, după ce perechea Georgia Andreea Crăciun/Mara Gae a fost întrecută de cuplul Kayla Cross/Rebecca Marino cu 6-2, 6-4, vineri, în meciul de dublu al întâlnirii găzduite de Ariake Colosseum din Tokyo, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King.

Crăciun şi Gae s-au înclinat după o oră şi 20 de minute.

În primul meci de simplu, Miriam Bulgaru a fost învinsă de Victoria Mboko în două seturi, cu 6-1, 6-4. În al doilea, Anca Todoni a fost întrecută de Marina Stakusic cu 6-4, 6-3.

În celelalte meciuri din grupă, România va întâlni Japonia sâmbătă 12 aprilie (07:00), iar meciul Canada va înfrunta Japonia, duminică 13 aprilie (05:00).

Câştigătoarea grupei se va califica la turneul Final 8, care va fi găzduit de Shenzhen (China) şi la care sunt calificate direct Italia, deţinătoarea trofeului, şi China, echipa gazdă.

Echipele clasate pe locurile doi şi trei în grupe vor evolua în play-off-ul ediţiei 2025 a competiţiei, alături de cele mai bune echipe din Grupa I.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...