România deplasează o delegaţie de 16 sportivi la Campionatele Europene de Scrimă de la Antalya

Data:

România participă cu 16 sportivi, 12 fete şi 4 băieţi, la ediţia 2022 a Campionatelor Europene de scrimă de la Antalya (Turcia), prevăzută între 17 şi 22 iunie, având ca obiectiv o clasare pe locurile 5-6, conform preşedintelui Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, potrivit Agerpres.

România deplasează echipe complete la spadă, sabie şi floretă în concursul feminin respectiv la sabie în concursul masculin.

”Noi ca obiectiv am pus un loc 5-6, pentru că s-au schimbat total echipele. La spadă fete avem echipă nouă, la sabie băieţi a rămas doar Iulian Teodosiu. Trebuie să fim cât de cât realişti. Asta e realitatea acum. Ne punem baza în Teodosiu, locul 16 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în echipa masculină de sabie şi echipa feminină de spadă, unde chiar dacă fetele sunt tinere avem încredere în ele. De ce nu şi la sabie fete, chiar dacă sunt foarte mici ca vârstă. La spadă fete am avut un rezultat foarte bun la Campionatele Europene Under-23 (aur la echipe), Predescu, Benea, Constantinescu şi Vereş cred că vor face o echipă competitivă”, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Florea, care va fi prezent la Antalya ca membru al Comisiei de arbitri a Federaţiei internaţionale de scrimă (FIE).

Europenele din Antalya şi Mondialele de la Cairo (15-23 iulie) marchează finalul sezonului 2021/2022, iar următorul sezon va începe în octombrie cu concursuri de Cupă Mondială.

Iată componenţa lotului României la Europenele din Antalya:

spadă feminin: Bianca Benea (CSM Oradea), Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Greta Vereş (CSA Steaua); antrenori Robert Rigo, Adrian Colcişcă;

sabie feminin: Sabina Martiş (CSA Steaua), Tania Luţea (CSA Steaua), Ilinca Pantiş (CS Riposta) şi Maria Matei (CS Dinamo); antrenori Tiberiu Dolniceanu, Cătălina Anghel şi Andreea Doană;

floretă feminin: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Emilia Corbu (CSTA Bucureşti), Andreea Dincă (CSA Steaua), Anca Săveanu (CSA Steaua); antrenori Ana Pavel, Virgil Sălişcan şi Petre Ducu;

sabie masculin: Codrin Cozmuleanu (CSM Iaşi), George Dragomir (CSM Slobozia), Iulian Teodosiu (CS Dinamo), Răzvan Ursachi (CSM Iaşi); antrenori Rareş Dumitrescu, Marius Gălăţanu.

Pe 17 iunie, scrimerii români vor intra în concurs la floretă feminin şi sabie masculin (individual), pe 18 iunie la spadă feminin (individual), pe 19 iunie la sabie feminin (individual), pe 20 iunie la floretă feminin şi sabie masculin (echipe), pe 21 iunie la spadă feminin (echipe) şi pe 22 iunie la sabie feminin (echipe).

Ediţiile 2020 şi 2021 de la Minsk respectiv Plovdiv au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, iar la ultima ediţie, din 2019, la Dusseldorf, cel mai bun rezultat a fost al echipei de sabie masculin, clasată pe locul patru.

Ultimele medalii româneşti la Europene datează din 2017, de la Tbilisi, când Bianca Pascu a cucerit bronzul la sabie individual, la fel ca echipa feminină de spadă, din care a mai rămas Greta Vereş.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...