România a smuls egalul în faţa Elveţiei (2-2), în meci amical la Under-20

Data:

Selecţionatele de fotbal Under-20 ale României şi Elveţiei au terminat la egalitate, 2-2 (0-2), luni seara, Târgovişte, într-un meci amical.

Tricolorii, care veneau după o victorie cu Cehia (1-0) în deplasare, în Elite League U20, au fost conduşi la pauză prin golurile înscrise de Dion Kacuri (24) şi Marc Giger (45), dar au reuşit să obţină egalul, graţie golurilor marcate de Atanas Trică (52) şi Eduard Radaslavescu (90).

În prima repriză, echipa antrenată de Costin Curelea nu a reuşit să îşi creeze nicio ocazie de gol, în timp ce oaspeţii au punctat prin Kacuri, cu o lovitură de cap la colţul scurt (24), din cornerul executat de Chipperfield, respectiv prin Giger (45), tot cu capul, din centrarea lui Neelkandan.

Oaspeţii au mai fost aproape de gol prin Neelakandan (4), care a blocat o degajare a portarului Răfăilă, şi prin Giger (40), din lovitură liberă de la 25 de metri, dar Răfăilă a fost providenţial.

România a jucat mult mai bine după pauză, iar Trică a redus din diferenţă cu o lovitură de cap la centrarea lui Şuteu (52).

După ce Emch a respins şutul lui Bană de la 25 de metri (76), iar Stan a trimis pe lângă poartă (83), Radaslavescu a reuşit egalarea, dintr-o lovitură liberă de la circa 22 de metri (90), executată perfect la colţ.

România a căutat şi golul victoriei, dar Bană a fost imprecis din şase metri (90+2), iar Radaslavescu (90+4) a trimis slab de la 18 metri.

Următoarele meciuri ale tricolorilor la această categorie de vârstă sunt programate luna viitoare, acasă cu Portugalia (14 noiembrie) şi în deplasare cu Italia (19 noiembrie), ambele în Elite League U20.

România – Elveţia 2-2 (0-2)
Au marcat: Atanas Trică (52), Eduard Radaslavescu (90), respectiv Dion Kacuri (24), Marc Giger (45).
Târgovişte, Stadion ”Eugen Popescu”: 2.057 spectatori
U20 – meci amical

Au evoluat echipele
România: 1. Vlad Răfăilă – 2. Mark Ţuţu (18. Antonio David, 70), 4. Ştefan Duţu (7. Alexandru Musi, 46), 21. Matteo Duţu (căpitan), 3. Alexandru Şuteu (16. Andrei Dorobanţu, 83) – 5. Răzvan Paşcalău (14. Ionuţ Pop, 83), 6. Robert Jălade (17. Denis Renţa, 83) – 8. Rareş Pop (20. Ştefan Bană, 64), 11. Alin Boţogan (19. Daniel Olariu, 83), 22. Andrei Florea (10. Eduard Radaslavescu, 70) – 9. Atanas Trică (25. Alexandru Stan, 64). Selecţioner: Costin Curelea.
Rezerve neutilizate: 12. Ştefan Lefter, 23. Eduard Chioveanu – 24. Adrian Caragea.
Elveţia: 21. Cyrill Emch – 2. Ryan Kessler (22. Bruno Ogbus, 61), 14. Brilliani Soro (5. Nyakossi Roggerio, 61), 15. Bung Meng Freimann (4. Mischa Beeli, 61), 13. Noe Holenstein (3. Sebastian Walker, 61) – 10. Liam Chipperfield (18. Burak Alili, 61), 6. Dion Kacuri (căpitan; 16. Mattia Walker, 46), 8. Tim Meyer (20. Johan Manzambi, 46) – 7. Romeo Beney (9. Labinot Bajrami, 46), 11. Marc Giger (23. Ahmedin Avdic, 46), 19. Ranjan Neelkandan (17. Tiemoko Ouatarra, 46). Selecţioner: Gian-Luca Privitelli.
Rezerve neutilizate: 1. Silas Huber.

Arbitru: Răzvan Negară; arbitri asistenţi: Ioan Humiţă, Florin Iftode
Cartonaşe galbene: Ştefan Duţu (19), Matteo Duţu (39), Freimann (59), Boţogan (63), Beeli (88).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...