România a încheiat fără medalie Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Friuli-Venezia-Giulia

Data:

România nu a reuşit să câştige nicio medalie la ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Friuli-Venezia-Giulia (Italia), pe patinoarul din Udine, anunță Agerpres.

Kata Mandel (snowboard) şi Tudor Zaharia Dobre (schi alpinism) au fost purtătorii drapelului României la ceremonia de închidere. Kata Mandel a obţinut cel mai bun rezultat al României la FOTE 2023, locul 4 în întrecerea feminină de snowboard, iar Tudor Zaharia Dobre s-a clasat pe locul 13 în competiţia masculină de sprint la schi alpinism

Un alt rezultat notabil a fost reuşit de Lorena-Azota Bolîndu, locul 5 la schi alpinism, în proba feminină de sprint.

Sâmbătă, în ultima probă cu prezenţă românească din competiţie, România (Maria Elisabeta Duicu, Andreea Nicoleta Şchiop, Horia Nicolae Urs şi Nicolae Zichil) s-a clasat pe locul 14 în proba de ştafetă mixtă 4×6 km la biatlon.

La competiţia din Italia, rezervată sportivilor cu vârste între 14 şi 18 ani, România a fost reprezentată de 18 sportivi, la 8 dintre cele 14 discipline de concurs ale FOTE. La întreceri au participat peste 1.300 de sportivi din 47 de ţări.

În clasamentul final pe medalii, Franţa a ocupat pe primul loc, cu 7 medalii de aur, 6 de argint, 4 de bronz, urmată de Italia, 6-8-7, şi de Elveţia, 6-3-3, etc.

România nu a mai câştigat o medalie la FOTE de iarnă din 2013, când organiza competiţia la Braşov şi avea un bilanţ de o medalie de aur şi două de argint.

Ştafeta a fost predată următoarei gazde ale FOTE de iarnă, regiunile Borjomi şi Bakuriani, din sudul Georgiei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo, mijlocaşul echipei FC Barcelona, va fi indisponibil cel puţin o lună

Decisiv marţi în derby-ul cu Atletico Madrid (3-1) din La Liga, Dani Olmo, mijlocaşul ofensiv al lui FC...

F1: Oscar Piastri nu va participa la primele antrenamente libere de la Abu Dhabi

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de...

Delegaţie CIO, în inspecţie la siturile care urmează să găzduiască JO 2030

Înalţi oficiali sportivi francezi au întins covorul roşu încă de luni pentru o delegaţie a Comitetului Internaţional Olimpic...

Ceremonia de predare a torţei olimpice către Italia, afectată de vremea nefavorabilă

Ceremonia de predare a torţei olimpice pentru Jocurile de iarnă din 2026 către delegaţia italiană, joi, la Atena,...