Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur la Australian Open

Data:

Irina Begu, cap de serie numărul 27, o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Melbourne, anunță Agerpres.

Begu (32 ani, 28 WTA) a întâlnit-o până acum de trei ori pe Zheng (28 ani, fără clasament mondial la simplu), având o singură victorie, anul trecut, în primul tur la Melbourne Summer Set 1, cu 3-6, 7-5, 6-4. Zheng s-a impus în primele două confruntări directe, în 2013 la Ningbo (China), cu 6-4, 6-1 în primul tur, şi în 2019 la Hua Hin (Thailanda), cu 6-2, 6-4, în optimi.

Sorana Cîrstea (323 ani, 43 WTA) o va înfrunta în prima rundă la Melbourne pe incomoda jucătoare kazahă Iulia Putinţeva (28 ani, 51 WTA), în faţa căreia a pierdut trei din cele cinci meciuri directe. Putinţeva are ascendentul ultimelor două dueluri, câştigate în 2018 (Istanbul) şi 2019 (Nurnberg).

Ana Bogdan (30 ani, 61 WTA) va primi replica maghiarei Anna Bondar (25 ani, 79 WTA), pe care a învins-o în 2019, în primul tur la Istanbul, cu 2-6, 6-3, 6-3.

Jaqueline Cristian (24 ani, 143 WTA) va avea una dintre cele mai dificile adversare, americanca Jessica Pegula (28 ani), a treia favorită, aceasta fiind prima lor confruntare.

Patricia Ţig (28 ani), aflată pe locul 790 în lume (clasament protejat), va avea un meci dificil cu chinezoaica Shuai Zhang (33 ani, 24 WTA), cap de serie numărul 23.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu o va întâlni în primul tur pe cehoaica Marie Bouzkova, a 25-a pe lista capilor de serie, în timp ce britanica de origine română Emma Răducanu o va înfrunta pe germanca Tamara Korpatsch.

România participă cu cinci jucătoare la Australian Open, după ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open, iar Gabriela Ruse, Irina Bara, Gabriela Lee şi Alexandra Cadanţu-Ignatik au eşuat în calificări.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...