Roger Federer va fi inclus în ‘Hall of Fame’ în 2026

Data:

Legendarul tenisman Roger Federer va fi inclus în „Hall of Fame”, Galeria Gloriilor acestui sport, în anul 2026, în cadrul unei ceremonii în Statele Unite, a anunţat, miercuri, International Tennis Hall of Fame (ITHF), citat de cotidianul L’Equipe.

Deşi se anunţase că Federer este eligibil, International Tennis Hall of Fame a făcut anunţul oficial privind includerea sa în august anul viitor la Newport (Rhode Island).

Primul jucător profesionist din istoria recentă care a ajuns la 20 de titluri de Grand Slam la simplu, Federer a marcat o epocă dominată şi de spaniolul Rafael Nadal şi sârbul Novak Djokovic. Cunoscut pentru eleganţa şi eficienţa sa, el şi-a construit un palmares impresionant: 103 titluri la simplu, 1.251 de victorii şi cinci sezoane încheiate în fruntea clasamentului ATP. De asemenea, el a fost favoritul fanilor în circuitul ATP timp de 19 ani consecutivi, din 2003 până în 2021, un lucru fără precedent.

El a fost, de asemenea, numărul 1 mondial între 2004 şi 2008.

„Este o imensă onoare pentru mine să fiu inclus în acest templu de renume al tenisului şi să mă aflu alături de mari campioni”, a spus jucătorul elveţian în vârstă de 44 de ani.

Federer se va alătura unor mari nume din acest sport, precum Margaret Court, Ken Rosewall, Rod Laver, Roy Emerson, Arthur Ashe, Billie Jean King, Stan Smith, Bjorn Borg, Jimmy Connors sau John McEnroe, dar şi Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...

Olăroiu, dezamăgit că naţionala EAU a ratat calificarea la CM 2026

Selecţionerul echipei de fotbal a Emiratelor Arabe Unite, românul Cosmin Olăroiu, a declarat, după ratarea calificării la Cupa...

Trump crede că fiul său îl va respecta mai mult după ce l-a primit pe Cristiano Ronaldo

Vizita superstarului fotbalului Cristiano Ronaldo la Casa Albă pare să-l fi făcut fericit pe Barron, fiul în vârstă...