Fostul mare jucător de tenis elveţian Roger Federer revine la US Open, urmând să joace marţi, la New York, într-un meci demonstrativ pe celebrul teren al stadionului Arthur Ashe, unde a cucerit titlul de Grand Slam de cinci ori, relatează AFP.
„Sincer să fiu, am emoţii. Nu am mai jucat niciun set de la… cred de la meciul cu Hurkacz de la Wimbledon, trebuie să fi trecut vreo cinci ani de atunci”, a declarat luni, zâmbind, legenda elveţiană a tenisului.
„Mă bucur enorm să pot reveni în locul unde am trăit atâtea momente minunate”.
Campionul cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares se va alătura altor mari nume ale tenisului, Andy Roddick, Andre Agassi şi John McEnroe, pentru un meci de dublu.
„Este o ocazie reală de a spune mulţumesc şi la revedere”, a precizat Federer.
Starul elveţian nu a apucat, de fapt, să-şi ia rămas-bun aşa cum se cuvine de la New York. În 2019, el a pierdut în sferturile de finală în faţa lui Grigor Dimitrov. El intenţiona cu certitudine să revină în anii următori, însă accidentările l-au împiedicat să facă acest lucru în 2020 şi 2021, înainte de a se retrage definitiv din activitate la ediţia din 2022 a Cupei Laver.
„Copiii cresc, aşa că se vor putea bucura să-şi vadă tatăl jucând”, a remarcat Federer referindu-se la cei patru copii ai săi, două perechi de gemeni, în vârstă de 12 şi 17 ani.
„Cea mai frumoasă amintire legată de US Open? Cred că este, pur şi simplu, faptul că am reuşit să câştig cinci titluri consecutive”, între 2004 şi 2008.
„Este ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, toată lumea vrea să-l câştige cu orice preţ, toţi jucătorii se descurcă bine pe suprafeţe dure, iar umiditatea, vântul şi toate variabilele care se schimbă de la an la an fac competiţia incredibil de dificilă. Aşadar, privind în urmă, este ceva extraordinar”.
Meciul de marţi „va fi foarte distractiv pentru noi, la fel şi pentru fanii care vor fi acolo să ne vadă jucând”.
Jucătorul elveţian, în vârstă de 45 de ani, se aşteaptă la o partidă „relaxată”. „Nu jucăm un meci după sistemul ‘cel mai bun din cinci seturi'”.
Întrebat despre o eventuală revenire în circuitul profesionist, răspunsul său este clar: „Nu, nu, nu, sub nicio formă. Mulţumesc pentru întrebare. Mă întrebam dacă se va pune această problemă, dar mă bucur să clarific lucrurile, în cazul în care cineva ar fi avut cea mai mică îndoială”.
Sâmbătă, Federer va fi inclus în International Tennis Hall of Fame din Newport, în estul Statelor Unite.
AGERPRES



