Roger Federer: ”A venit un moment când am înţeles că s-a terminat”

Data:

Roger Federer a revenit, într-o conferinţă de presă la Londra, asupra motivelor care l-au făcut să se retragă din activitatea competiţională cu ocazia Laver Cup, relatează L’Equipe, potrivit Agerpres.

Un Roger Federer liniştit a apărut miercuri în faţa presei, pe marginea Laver Cup, care va avea loc pe O2 Arena în perioada 23-25 septembrie şi va fi ultimul său turneu ca profesionist. Elveţianul în vârstă de 41 de ani, care a confirmat că nu va juca decât un meci de dublu vineri seară, probabil alături de Rafael Nadal, a revenit la motivele care l-au determinat să spună stop.

„La începutul verii nu am putut creşte nivelul de intensitate la antrenamente, genunchiul nu era bine. În faza de recuperare, există întotdeauna suişuri şi coborâşuri. În cazul meu, a trebuit însă să fiu foarte atent. Eram foarte obosit după eforturile depuse. Nu am vrut să-mi asum un risc prea mare”, a declarat jucătorul care a câştigat 20 de turnee de Mare Şlem.

„Am suferit mai multe operaţii. Tenisul este un sport brutal, trebuie să poţi juca mai multe meciuri lungi la rând. M-am gândit multă vreme că mă pot întoarce în circuit. Dar a venit un moment când mi-am dat seama că s-a terminat. Toţi vrem să continuăm să jucăm pentru totdeauna. Dar toată lumea trebuie să plece la un moment dat”, a spus el.

Federer a explicat de asemenea că a fost o decizie bine gândită să-şi încheie cariera la Londra, „locul cel mai special al carierei” sale, unde a obţinut numeroase succese la Wimbledon. Formatul Laver Cup a avut de asemenea importanţa sa: „Să-l am pe Bjorn Borg (căpitanul echipei Europei – n. r.) pe bancă pentru ultimul meu meci, cu toţi băieţii în jur, este super. Întotdeauna m-am simţit trist când văd jucătorii care se retrag, 90% din timp pierzi şi eşti singur.”

Elveţianul a ţinut să-şi asigure fanii: „Nu voi fi o fantomă. Björn Borg nu s-a întors la Wimbledon vreme de 25 de an. Nu va fi cazul meu. Vreau ca fanii mei să ştie că mă vor revedea din nou.”

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...