Robert Lewandowski, implicat alături de Olga Tokarczuk în dezvoltarea unui studio de jocuri video

Data:

Scriitoarea Olga Tokarczuk, câştigătoarea Premiului Nobel, şi fotbalistul Robert Lewandowski, două dintre cele mai influente personalităţi din Polonia, îşi vor uni forţele pentru a crea un studio de dezvoltare a jocurilor video care a primit deja subvenţii de circa patru milioane de euro de la stat, transmite EFE.

Potrivit presei poloneze de marţi, compania Sundog, care are printre principalii săi parteneri ”cea mai premiată minte şi cel mai premiat corp din Polonia”, plănuieşte să publice primul său joc video în 2027, intitulat ”Ibru”, care va avea la bază romanul ”Anna în catacombele lumii”, lansat de Tokarczuk în 2006.

Scriitoarea poloneză, care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2018 şi este şeful de creaţie al Sundog, a declarat că scopul ei este ca, odată cu aportul ”elementelor sale narative” transferate în format digital, ”să iasă la iveală o aventură inteligentă şi fascinantă” care recreează într-un mod futurist mitul lui Ishtar, o zeiţă din Mesopotamia care coboară în lumea morţilor.

Lewandoswki, la rândul său, este acţionar majoritar al companiei.

În jocul video, utilizatorul se va confrunta cu o aventură interactivă în care inteligenţa artificială se va alătura posibilităţilor oferite de motorul grafic Unreal Engine 5, cel mai avansat în prezent. Creatorii studiului asigură că ”în această călătorie de descoperire a adevărului, vor fi dezvăluite secrete, comploturi şi conspiraţii care vor provoca însăşi concepţia despre realitate”.

Compania speră să obţină o finanţare suplimentară de aproximativ un milion de euro datorită aşteptării generate de numele Lewandowski şi Tokarczuk, care au devenit vedete internaţionale şi se bucură de o imagine pozitivă în rândul unui public larg.

Industria jocurilor video este una dintre cele mai înfloritoare şi prestigioase din Polonia, iar produse precum Cyberpunk 2077 sau saga The Witcher (bazată tot pe o operă literară scrisă de Andrzej Szapkowski) au atins notorietatea globală.

În 2020, studioul polonez de jocuri video CD Projekt a devenit cea mai apreciată companie de la Bursa de Valori din Varşovia, deasupra băncii de stat PKO, când acţiunile sale au ajuns la o valoare totală de peste 6 miliarde de euro.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...