Richard Gasquet va disputa al 1.000-lea său meci în circuitul ATP

Data:

Francezul Richard Gasquet va disputa joi al 1.000-lea meci din cariera sa în circuitul ATP, la turneul Mutua Open de la Madrid, o performanţă rară în tenisul profesionist.

În vârstă de 37 de ani, Gasquet a reuşit marţi să treacă de calificările competiţiei din capitala Spaniei, de categoria Masters 1.000, după ce a trecut de croatul Duke Ajdukovic.

Francezul, aflat în prezent pe locul 116 mondial, putea atinge borna de 1.000 de meciuri săptămâna trecută, la turneul ATP 250 de la Bucureşti, la care nu a mai participat în final, din cauza unei probleme medicale.

Richard Gasquet şi-a făcut debutul în circuit pe 15 aprilie 2002, la turneul pe zgură de la Monte Carlo, când l-a învins, la doar 15 ani, pe argentinianul Franco Squillari.

Joi, el urmează să-l înfrunte pe italianul Lorenzo Sonego la turneul de la Madrid şi să devină primul tenisman francez care dispută 1.000 de meciuri în circuitul profesionist, conform cotidianului Ouest-France.

„Richie” va intra astfel în clubul select al jucătorilor cu minimum 1.000 de meciuri în carieră, din care mai fac parte Jimmy Connors (1.557), Roger Federer, Ivan Lendl, Novak Djokovic, Rafael Nadal, John McEnroe, David Ferrer şi Fernando Verdasco.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...