Revenirea lui Paul Pogba (AS Monaco) se amână din nou

Data:

Paul Pogba, fotbalistul lui AS Monaco, în vârstă de 32 de ani, care a suferit o „întindere musculară la cvadricepsul coapsei drepte” săptămâna trecută, nu va reveni în acţiune sâmbătă împotriva lui Angers, a anunţat marţi clubul din Principat, scrie AFP.

Înainte de prezentarea sa, noul antrenor al lui Monaco, Sebastien Pocognoli, numit în locul lui Adi Hutter, a condus prima sa sesiune de antrenament marţi după-amiază, cincisprezece minute fiind deschise presei.

Paul Pogba, la fel ca Lamine Camara (gleznă) şi Lukas Hradecky (genunchi), accidentaţi de mult timp, nu a fost prezent pe teren la această premieră.

Internaţionalul francez cu 91 de selecţii, care a postat recent pe reţelele de socializare fotografii cu el în Dubai şi Mecca, a suferit o „întindere musculară la cvadricepsul coapsei drepte” săptămâna trecută şi va rata meciul cu Angers, a indicat clubul.

Deşi încă nu a fost confirmată oficial absenţa sa de la partida din Liga Campionilor împotriva lui Tottenham de miercuri, 22 octombrie, eventuala sa revenire pentru acest meci rămâne foarte incertă.

Pe lângă cei trei fotbalişti accidentaţi, nouă jucători care au fost reţinuţi de echipele lor naţionale în această pauză nu au fost nici ei pe teren. Aceştia sunt Maghnes Akliouche (Franţa), Krepin Diatta (Senegal), Mohammed Salisu (Ghana), Takumi Minamino (Japonia), Folarin Balogun (Statele Unite), Mika Biereth (Danemarca), Caio Henrique (Brazilia), Stanis Idumbo (Belgia U21), Lucas Michal (Franţa U20).

În schimb, Pocognoli a putut observa revenirile lui Aleksandr Golovin şi Aladji Bamba, ambii accidentaţi în ultimele săptămâni la coapsă. Christian Mawissa (ischiogambieri), Vanderson (ischiogambieri coapsa stângă) şi Denis Zakaria (adductori) au fost prezenţi, fără a participa însă la sesiunea colectivă.

Monaco se deplasează la Angers sâmbătă, în cadrul celei de-a 8-a etape din Ligue 1.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Messi anunţă ‘Cupa Messi’, un turneu cu cele mai bune echipe de juniori din lume

Argentinianul Lionel Messi a anunţat, marţi, că în luna decembrie va organiza, la Miami, "Cupa Messi", un turneu...

Gael Monfils, convalescent, pune un termen sezonului competiţional

Jucătorul francez de tenis Gael Monfils, insuficient restabilit de pe urma unei accidentări la o gleznă, la jumătatea...

Sorana Cîrstea a reuşit calificarea în sferturi la Osaka (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de...

Donald Trump susţine că FIFA va muta meciuri de la Cupa Mondială 2026 dacă el o va cere

Preşedintele american Donald Trump, care a ameninţat municipalităţile democrate cu privarea de la competiţii sportive, a spus, marţi,...