Remiză obţinută de FCSB la Aberdeen (2-2), în play-off-ul Europa League

Data:

FCSB a terminat la egalitate cu echipa scoţiană Aberdeen FC, 2-2 (1-0), joi seara, pe Pittodrie Stadium din Aberdeen, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal.

Campioana României a condus cu 2-0, dar a fost egalată pe final, după ce a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică.

Daniel Bîrligea (32) şi Darius Olaru (46) au marcat pentru FCSB, dar scoţienii au revenit în ultima jumătate de oră, prin golurile a doup rezerve, Dante Polvara (61), Ester Sokler (90).

Aberdeen a avut iniţiativa în prima repriză, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii mari de gol.

FCSB a înscris prin Bîrligea, lansat perfect de Miculescu (32).

Meciul a devenit mult mai greu pentru FCSB din min. 39, când Cisotti a văzut cartonaş roşu pentru un fault din spate la la Milanovic.

Aberdeen a avut o ocazie notabilă în finalul primei reprize (45+3), când Palaversa a şutat la colţul scurt, dar Târnovanu a apărat.

FCSB a început în forţă repriza secundă, Bîrligea a recuperat o minge şi a centrat la bara a doua, de unde Olaru, intrat la pauză, a majorat diferenţa după numai 55 de secunde.

Miculescu a reluat din voleu (51), dar portarul Mitov a respins.

Scoţienii au pus presiune din ce în ce mai mare pe careul echipei bucureştene, dar Târnovanu (52) a apărat lovitura de cap a lui Aouchiche de la 7 metri. Aberdeen a redus din diferenţă prin Polvara (61), cu un şut din întoarcere, după ce a scăpat de Miculescu.

Slovenul Sokler a ratat de trei ori (65, 73, 89) din careu, şutul lui Keskinen (86) a fost blocat de Popescu, iar gazdele au reuşit egalarea în min. 90, când Soklar a reluat imparabil mingea centrată din corner de croatul Palaversa.

Aberdeen putea chiar obţine victoria, dar Târnovanu (90+4) a respins mingea trimisă de Polvara cu capul din câţiva metri.

FCSB nu a putut conta pe Alibec (accidentat) şi nici pe Ngezana, Radunovic şi Baba Alhassan, care nu au primit viză pentru Marea Britanie.

Manşa secundă va avea loc la Bucureşti, pe 28 august, pe Arena Naţională (21:30).

Aberdeen FC – FCSB 2-2 (0-1)
Au marcat: Dante Polvara (61), Ester Sokler (90), respectiv Daniel Bîrligea (32), Darius Olaru (46).
Aberdeen, Pittodrie Stadium
Conference League – play-off (prima manşă)

Au evoluat echipele:
Aberdeen FC: 1. Dimităr Mitov – 28. Alexander Jensen, 26. Alfie Dorrington (5. Mats Knoester, 46), 22. Jack Milne, 21. Gavin Molloy (4. Graeme Shinnie, 59) – 18. Ante Palaversa, 6. Sivert Heltne Nilsen (căpitan; 10. Leighton Clarkson, 46) – 11. Nicolas Milanovic (8. Dante Polvara, 59), 7. Adil Aouchiche, 81. Topi Keskinen – 9. Kusini Yengi (19. Ester Sokler, 46). Antrenor: Jimmy Thelin.
Rezerve neutilizate: 13. Nicholas Suman, 41. Rodrigo Vitols – 2. Nicky Devlin, 14. Kenan Bilalovic, 17. Fletcher Boyd, 38. Dylan Lobban.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu – 2. Valentin Creţu (12. David Kiki, 46), 4. Danijel Graovac, 17. Mihai Popescu, 28. Alexandru Pantea – 21. Vlad Chiricheş (18. Malcom Edjouma, 46), 8. Adrian Şut (căpitan; 16. Mihai Lixandru, 72) – 11. David Miculescu, 10. Florin Tănase (27. Darius Olaru, 46), 31. Juri Cisotti – 9. Daniel Bîrligea (20. Dennis Politic, 90+2). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 38. Lukas Zima – 37. Octavian Popescu

Arbitru: Serdar Gozubuyuk; arbitri asistenţi: Erwin Zeinstra, Patrick Inia; al patrulea oficial: Joey Kooij (toţi în Olanda)
Arbitru video: Pol van Boekel; arbitru asistent video: Robin Hensgens (ambii din Olanda)
Observator UEFA pentru arbitri: Martin Hansson (Suedia); Delegat UEFA: Thomas Grimm (Elveţia)
Cartonaşe galbene: Tănase (12), Milanovic (22), Creţu (39), Palaversa (75), Sokler (79), Charalambous (84), Milne (86).
Cartonaş roşu: Cisotti (39).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA a acceptat ca FC Barcelona să joace în deplasare în prima etapă a Ligii Campionilor

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a acceptat cererea neoficială a clubului FC Barcelona de a juca prima etapă...

Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu s-au calificat în sferturi la Bistriţa (ITF)

Trei jucătoare române de tenis, Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu, s-au calificat, joi, în sferturile de...

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Cleveland (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Cleveland (Ohio), dotat...

Dan Petrescu şi-a anunţat demisia – Sunt principalul vinovat, am hotărât să nu mai continui la CFR

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a anunţat, joi seara, în conferinţa de presă susţinută după...