Remiză între FC Barcelona şi Atletico Madrid (4-4), în Cupa Spaniei

Data:

Echipele FC Barcelona şi Atletico Madrid au terminat la egalitate, scor 4-4, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal, disputat marţi seara.

Atletico a început în forţă duelul din capitala Cataloniei, marcând de două ori în primele şase minute de joc, prin Julian Alvarez (1) şi Antonine Griezmann (6), dar gazdele au revenit şi au întors rezultatul până la pauză, graţie reuşitelor lui Pedri (19), Pau Cubasi (21) şi Inigo Martinez (41).

În repriza secundă, Barca a mai marcat încă o dată, prin Robert Lewandowski (74), însă finalul de meci a aparţinut oaspeţilor, care au redus din handicap prin Marcos Llorente (84), iar apoi au egalat în timpul adiţional, prin Alexander Sorloth (90+3).

Cele două echipe, implicate şi în lupta pentru titlu în Primera Division, vor disputa meciul retur pe 2 aprilie, la Madrid.

În cealaltă semifinală din Cupa Spaniei, Real Sociedad şi Real Madrid se vor înfrunta miercuri seară, la San Sebastian. Partida retur este programată pe 1 aprilie, în capitala Spaniei.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...

Mai mult de jumătate dintre biletele pentru Jocurile Olimpice 2026 au fost vândute

Mai mult de jumătate dintre biletele pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina d'Ampezzo au fost vândute,...

Daniele De Rossi este noul antrenor al echipei Genoa (oficial)

Genoa l-a numit pe Daniele De Rossi în funcţia de antrenor după ce l-a demis pe Patrick Vieira,...

NBA – Campioana en titre Oklahoma City Thunder, la prima înfrângere a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), singura echipă care îşi păstrase...