Recordurile care pot fi doborâte în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2025

Data:

Ediţia 2025 a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta în acest weekend, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, un nou sezon pe parcursul căruia ar putea fi doborâte mai multe recorduri în cea mai importantă competiţie din sporturile cu motor, scrie L’Equipe.

Astfel, britanicul Lewis Hamilton, care va concura în acest an sub culorile Ferrari, după 12 sezoane petrecute la Mercedes, are ocazia să cucerească, la 40 de ani, al optulea său titlu de campion mondial şi să îmbunătăţească astfel recordul de şapte titluri pe care îl împarte în acest moment cu legendarul pilot german Michael Schumacher.

Olandezul Max Verstappen (Red Bull), actualul campion al lumii, luptă anul acesta pentru câştigarea celui de-al cincilea său titlu mondial consecutiv, după ce a dominat ultimele patru sezoane din Marele Circ. Verstappen l-ar putea egala la rândul său pe Michael Schumacher, dacă va cuceri a cincea sa coroană consecutivă de campion.

Italianul Andrea Kimi Antonelli (18 ani), succesorul lui Hamilton la Mercedes, poate deveni cel mai tânăr câştigător al unui Grand Prix de Formula 1, dacă va reuşi să se impună într-una dintre primele trei curse ale sezonului (Australia, China sau Japonia). Un succes în primele trei etape i-ar permite lui Antonelli să doboare recordul lui Max Verstappen, învingător în Marele Premiu al Spaniei din 2016, la vârsta de 18 ani, 7 luni şi 15 zile. De menţionat că italianul poate doborî, de asemenea, recordul celui mai tânăr pilot plecat din pole position, deţinut de germanul Sebastian Vettel (21 de ani).

Max Verstappen a obţinut până în prezent 63 de victorii alături de Red Bull, ocupând locul al treilea în clasamentul piloţilor cu cele mai multe victorii sub culorile unei singure echipe, după Lewis Hamilton (84 de succese cu Mercedes) şi Michael Schumacher (72 de victorii cu Ferrari). Pentru a depăşi recordul britanicului în acest sezon, olandezul ar trebui să se impună în 22 dintre cele 24 de Mari Premii din calendar (îmbunătăţind astfel propriul record de 19 victorii pe parcursul unui an).

La 43 de ani, spaniolul Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, este prezent în continuare în paddock-ul Marelui Circ. Dacă va câştiga un Grand Prix în acest sezon, Alonso va deveni pilotul cu cea mai mare distanţă între două victorii, deţinut de Riccardo Patrese (6 ani şi 21 de zile între succesele sale din Marele Premiu al Africii de Sud, în 1983, şi Grand Prix-ul statului San Marino, în 1990). Ultima victorie obţinută de Alonso datează din 12 mai 2013, când s-a impus în cursa de la Barcelona.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gael Monfils a abandonat în primul tur la Chengdu (ATP)

Tenismanul francez Gael Monfils a fost nevoit să abandoneze, joi, în prima rundă a turneului ATP 250 de...

Jose Mourinho va semna un contract valabil până în iunie 2027 cu Benfica Lisabona (presă)

Antrenorul portughez Jose Mourinho, care s-a despărţit recent de echipa turcă de fotbal Fenerbahce Istanbul, va semna un...

Lionel Messi negociază prelungirea contractul său cu Inter Miami

Starul argentinian Lionel Messi negociază în prezent prelungirea contractului său cu echipa de fotbal Inter Miami, clubul din...

România a coborât pe locul 51 în clasamentul FIFA; Spania este noul lider

Naţionala României a coborât trei locuri faţă de iulie şi ocupă poziţia a 51-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale...