Răzvan Burleanu(FRF) – Departamentul de integritate anchetează mai mulţi jucători suspectaţi că pariază

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că Departamentul de integritate al FRF anchetează mai multe cazuri ale unor jucători suspectaţi că ar paria pe meciuri din campionatul intern, scrie Agerpres.

„Sunt mai multe direcţii pe care lucrăm în zona de integritate. În primul rând, putem spune că avem o colaborare foarte bună cu cei mai importanţi parteneri din industria de betting din România. Apoi avem o colaborare foarte bună cu instituţiile statului care au alte resurse la dispoziţie pentru a putea să ne sprijine în acest demers. O a treia direcţie pe care o utilizăm este aceea de a-i face pe jucători şi oficiali să înţeleagă că nu pot paria. Iar a patra direcţie este legată de direcţia de responsabilitate pe care o avem faţă de toţi jucătorii de pariuri. Toate anchetele care au fost în desfăşurare până acum confirmă faptul că ne interesează să avem un fotbal marcat de integritate. Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri la nivelul fotbalului. Din păcate, nu vă putem împărtăşi care sunt cazurile şi în ce faze de derulare se află. În cele mai multe dintre cazuri există o colaborare cu organele statului. În cele mai multe cazuri am beneficiat de sprijinul autorităţilor statului, pentru că şi resursele sunt cu totul altele”, a declarat Burleanu, cu ocazia anunţării încheierii unui contract de sponzorizare cu Casa Pariurilor la nivelul echipei naţionale de seniori şi a reprezentativelor U21 şi U20.

El a precizat că la nivelul Ligii I, poate vorbi doar despre cazul jucătorului Cosmin Achim, legitimat până de curând la Petrolul Ploieşti, anchetat de Departamentul de integritate cu privire la implicarea sa în pariuri sportive.

„Nu vă pot spune câţi jucători din Liga I sunt anchetaţi în acest moment. În momentul de faţă vorbim doar de cazul Achim. Alte cazuri pe care le monitorizăm sunt în analiza Departamentului de integritate. Dar acest lucru nu înseamnă mai multe cazuri pe care ne canalizăm astăzi faţă de anul trecut. Este un efort constant al departamentului de integritate, uneori este posibil să ai şi alerte false. Obiectivul nostru este să mergem să ne documentăm şi să vedem dacă se probează sau nu. Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat. Nu vă pot spune când se va soluţiona cazul Achim, pentru că nu sunt parte în acest proces de audieri. După aceste proceduri intrăm practic pe rolul comisiilor jurisdicţionale”, a completat Burleanu.

Referitor la parteneriatul cu Casa Pariurilor, care devine sponsor oficial al echipei naţionale de fotbal a României, Răzvan Burleanu a afirmat că înţelegerea se întinde pe o perioadă de patru ani.

„Este un parteneriat foarte important pentru fotbalul românesc. Fortuna Entertainment Group se alătură echipelor naţionale de fotbal ale României, atât la nivel de primă reprezentativă, cât şi la nivel de Under-21 şi Under-20. Este un moment important pentru fotbalul românesc şi suntem încântaţi să fim parte din acest parteneriat, care ne va ajuta să ne continuăm această dezvoltare şi la nivel de copii şi juniori şi să îi susţinem pe tinerii jucători spre înalta performanţă. Casa Pariurilor este un partener curat şi integru şi acest parteneriat îşi propune să promoveze fotbalul curat şi valorile noastre comune. Acest parteneriat va sprijini eforturile noastre pentru a putea să contribuim la acest deziderat, de a creşte sănătos tinerii fotbalişti din România. Mai ales în acest context în care ne aflăm, la debutul unei noi campanii de calificare pentru România, dar şi implementarea strategiei tehnice, care pune în centrul atenţiei jucătorul de fotbal. Suntem de părere că pentru a avea o echipă naţională puternică, trebuie să investim în tinerii jucători. Ne dorim un fotbal curat în România, fără nicio formă de corupţie sau de fraudă, de aceea avem o dorinţă extrem de puternică ca fotbalul românesc să fie un exemplu de fair play şi de integritate şi pentru acest lucru avem nevoie de parteneri de încredere, aşa cum este Casa Pariurilor, parte a Fortuna Entertainment Group, care să susţină valorile şi principiile şi să ne ghideze pentru a avea un fotbal mai bun. Contractul se va derula pe o perioadă de patru ani de zile, prin urmare vom acoperi şi prezenţa noastră la EURO 2024 şi bineînţeles ne dorim să acoperim şi prezenţa la Cupa Mondială din 2026. Întotdeauna jucătorii echipei naţionale au avut primele pregătite. Ceea ce ne dorim este ca anul acesta să le şi poată încasa. Cele mai multe dintre contractele noastre nu au clauze de acest tip, care să influenţeze major prezenţa la turneele finale. Noi avem nevoie să ne asigurăm de nişte investiţii pe care le putem face dincolo de performanţa sportivă. Mai ales că echipa naţională a României este instrumentul cu care reuşim să atragem cele mai multe resurse care se întorc şi finanţează tot ecosistemul, celelalte 18 loturi naţionale pe care le avem în organizare, competiţiile de copii şi juniori”, a mai spus oficialul FRF.

Carlo Di Maio, general manager al Fortuna Entertainment Group, a afirmat că alăturarea faţă de naţionala României a venit firesc, fotbalul fiind cel mai iubit sport.

„Suntem foarte încântaţi de acest parteneriat cu FRF. Fotbalul este cel mai important sport pentru majoritatea clienţilor noştri. Noi credem în spiritul fair play-ului şi într-un joc curat, şi credem de asemenea în strategia federaţiei de a investi în tinerii jucători. Cred că vom putea implementa toate proiectele pe care ni le am propus împreună cu Federaţia Română de Fotbal. A fost uşor de ales echipa naţională de fotbal a României ca partener al nostru, pentru că fotbalul este cel mai iubit sport în România şi echipa naţională este în inima tuturor. Ăsta a fost motivul pentru care am vrut să asociem Casa Pariurilor cu echipa naţională de fotbal a României. Este o alegere naturală, este o bună oportunitate pentru Casa Pariurilor de a se poziţiona corect pe piaţa din România”, a afirmat Di Maio, care a specificat că valoarea contractului de sponsorizare este confidenţială, precizând totodată că este o „înţelegere corectă”.

Jucătorul Cosmin Achim, legitimat până de curând la Petrolul Ploieşti, este anchetat de Departamentul de integritate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, privind implicarea sa în pariuri. Jucătorul se consideră nevinovat.

În vârstă de 27 de ani, Achim a evoluat în cariera sa la echipele FC Voluntari, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...