Răzvan Burleanu speră ca în 5-10 ani un român să se afle în echipa ideală la premiile The Best FIFA

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că speră ca în următorii 5-10 ani un fotbalist român să fie inclus în echipa ideală la premiile The Best FIFA, eveniment care nominalizează anual cei mai buni jucători la nivel mondial, anunță Agerpres.

Burleanu a participat luni seara, la Paris, la ediţia din acest an a premiilor The Best FIFA în calitatea sa de membru în Consiliul FIFA.

„Prezenţa acolo a fost pentru mine o sursă de motivare suplimentară. Iar asta se transpune în ceea ce facem la Federaţia Română de Fotbal, într-un efort şi mai mare mai ales atunci când vine vorba despre implementarea strategiei tehnice. Astfel încât, peste 5-10 ani să ne dorim ca pe o asemenea scenă, la o asemenea ceremonie (The Best FIFA), să avem cel puţin un jucător român”, a afirmat preşedintele FRF.

„Obiectivele înalte sunt cele care te ajută permanent în viaţă. Fără obiective înalte care presupun astăzi ca tot ecosistemul fotbalistic din România să contribuie la formarea unor jucători români adaptaţi fotbalului european pur şi simplu nu am mai putea vorbi de înaltă performanţă. Revenind, obiectivul pe care îl avem noi, ca federaţie, împreună cu cluburile, e să pregătim jucători adaptaţi fotbalului european. Când vom reuşi să produce un asemenea profil de jucători, cu siguranţă şi rezultatele echipelor de club în cupele europene vor fi mai bune şi naţionalele vor performa şi ele în mod automat. Iar cu cât vom creşte mai mult numărul jucătorilor care să joace în Europa la cel mai înalt nivel, atunci ne vom îndrepta spre acest obiectiv, care de ce să nu fie realizabil, de a avea un jucător român în cel mai bun unsprezece la nivel mondial”, a adăugat Burleanu.

Din echipa ideală anunţată la gala premiilor The Best FIFA de la Paris fac parte nume mari ale fotbalului mondial precum Lionel Messi, Karim Benzema, Kylian Mbappe sau Erling Haaland.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...

LeBron James a revenit la antrenamentele echipei LA Lakers

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a revenit luni...