Rasismul nu are loc în fotbal, spune Infantino, după ”cazul” Lukaku

Data:

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat miercuri că insultele rasiale care l-au vizat pe Romelu Lukaku, marţi seara, la Torino, sunt „pur şi simplu inacceptabile” şi că rasismul „nu are loc” în fotbal, scrie AFP, scrie Agerpres.

„Fotbalul nu are loc pentru rasism sau pentru orice altă formă de discriminare. Este pur şi simplu inacceptabil să auzi insultele rasiste ale spectatorilor la adresa atacantului lui Inter Milano, Romelu Lukaku”, a spus Infantino într-un comunicat.

„Eu şi FIFA suntem alături de Romelu Lukaku”, a adăugat el.

Atacantul lui Inter Milano, Romelu Lukaku, a cerut Serie A să ia cât mai repede măsuri împotriva abuzurilor rasiale, după ce a fost ţinta „insultelor rasiste” din partea suporterilor formaţiei Juventus, marţi seară la Torino, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei la fotbal (scor 1-1).

„Istoria se repetă… Am trecut prin ea în 2019… şi în 2023 se întâmplă din nou…Sper că de data asta Liga chiar să ia măsuri reale şi ferme pentru că fotbalul trebuie să bucure pe toată lumea”, a scris Lukaku pe Instagram.

Juventus Torino a anunţat că deja colaborează cu Poliţia pentru a-i identifica pe cei vinovaţi de asemenea manifestări.

Lukaku a marcat golul egalizator, dintr-un penalty pe care l-a transformat în timpul adiţional, dar a fost apoi eliminat, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru modul în care a sărbătorit reuşita sa: cu degetul la gură, în faţa tribunei suporterilor torinezi.

„Remarcile rasiste la adresa lui Romelu Lukaku din partea suporterilor lui Juventus sunt mai mult decât dispreţuitoare şi nu pot fi acceptate”, a declarat Michael Yormark, preşedintele Roc Nation Sports International, o agenţie de management sportiv care gestionează interesele lui Lukaku.

„Înainte, în timpul şi după penalty, el a fost victima unor insulte rasiste ostile şi revoltătoare. A sărbătorit în acelaşi mod în care a mai sărbătorit deja goluri”, a adăugat Yormark într-un mesaj publicat de reţelele de socializare.

„Romelu merită scuze din partea clubului Juventus. Autorităţile italiene trebuie să folosească această oportunitate pentru a lupta împotriva rasismului, mai degrabă decât pentru a pedepsi victima”, a conchis el.

Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, nu s-a referit după meci la injuriile adresate lui Lukaku, însă videoclipurile difuzate pe reţelele de socializare confirmă insultele rasiste la adresa atacantului belgian, relatează cotidianului Gazzetta dello Sport.

În septembrie 2021, portarul echipei AC Milan şi al selecţionatei Franţei, Mike Maignan, a fost ţinta unor abuzuri rasiste în timpul unui meci la Torino, împotriva lui Juventus.

Incidentele rasiste sau antisemite au loc destul de des pe stadioanele italiene. Marţi, Lazio Roma şi AS Roma au fost sancţionate pentru comportamentul recent al suporterilor lor, în cursul unor meciuri disputate recent. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...