Rapid, sancţionată de Comisia de Disciplină pentru meciul cu U Craiova, la care a avut doar copii în tribune

Data:

Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a fost sancţionată, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, cu penalitate sportivă de 5.000 de lei şi avertisment, pentru încălcarea unor dispoziţii ale Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice la meciul cu Universitatea Craiova, pierdut cu 1-2, la care au asistat doar copii şi însoţitorii acestora.

„În temeiul art. 83.7 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis şi 15 din RD, se sancţionează clubul FC Rapid 1923 cu Avertisment şi penalitate sportivă de 5.000 lei”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină, publicată pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Conform articolului 83.7 din Regulamentul Disciplinar, precizat de Comisia de Disciplină, Rapid a încălcat una sau mai multe dispoziţii ale ROAF: „Încălcarea altor dispoziţii ale ROAF privind organizarea în condiţii regulamentare a jocului (permiterea accesului publicului în stadion peste 90% din capacitate, vânzarea băuturilor alcoolice în stadion, accesul unor persoane neautorizate în incinta terenului, pe culoarele de acces şi la vestiare, neafişarea în stadion a regulilor ce trebuie respectate de spectatori, existenţa în stadion a unor obiecte sau materiale interzise, neasigurarea condiţiilor pentru activitatea presei, interzicerea nejustificată a înregistrării audio-video a jocului de către orice alt club, neprezentarea antrenorilor principali la conferinţa de presă de după joc, omisiunea imprimării pe documentele de acces a sectorului, rândului şi locului ce urmează să fie ocupate precum şi orice alte încălcări de la prevederile ROAF privind organizarea jocului), se sancţionează gradual, cu penalitate sportivă de la 10.000 la 100.000 lei, la fiecare nouă abatere penalitatea urmând a fi majorată cu 1/2 faţă de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul în cauză va fi sancţionat cu interzicerea organizării jocurilor pe stadionul propriu de la 1 la 4 jocuri cumulat cu penalitatea de 100.000 lei”.

Meciul Rapid – Universitatea Craiova, scor 1-2, din etapa a doua a play-off-ului Superligii, s-a disputat cu porţile închise, însă, conform regulamentului, în tribune au avut acces copiii cu vârste sub 14 ani. Articolul 27 din Regulament Disciplinar al FRF prevede ca regulă de acces un adult (bărbat sau femeie) la minimum 7 şi maximum 10 copii. Astfel, numărul spectatorilor anunţat de organizatori a fost de 4.386.

La 12 martie, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a sancţionat clubul FC Rapid Bucureşti cu disputarea unui meci fără spectatori, din cauza incidentelor produse de suporteri la meciul cu FCSB prin introducerea, aprinderea de materiale explozive pe stadion.

Tot miercuri, Comisia de disciplină a FRF a decis şi sancţionarea jucătorului rapidist Claudiu Petrila şi a antrenorului secund Sener Genturk.

„FC Rapid 1923 vs. Universitatea Craiova – Incidente, eliminări Petrila Claudiu Adrian (gazde), Genturk Sener (antrenor secund gazde) – În temeiul art.52.1.a din RD, se sancţionează jucătorul Petrila Claudiu Adrian cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 6.800 lei. În temeiul art. 52.1.a din RD, se sancţionează antrenorul secund Genturk Sener cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 6.800 lei”, precizează sursa citată.

Pentru incidentele petrecute în timpul partidelor Dinamo – FCSB, scor 1-2, şi Universitatea Cluj – CFR Cluj, scor 1-0, din etapa a doua a play-off-ului Superligii, Comisia de Disciplină a stabilit ca termen data de 9 aprilie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Contratimpul de joi din Turul Spaniei, redus la 12 km din motive de securitate

Etapa a 18-a a Turului ciclist al Spaniei, un contratimp de 27,2 km programat joi, la Valladolid, a...

Danezul Christian Eriksen a semnat pentru VfL Wolfsburg

Mijlocaşul danez Christian Eriksen a semnat un contract pe doi ani cu echipa germană de fotbal VfL Wolfsburg,...

Sloane Stephens a pierdut în primul tur la Guadalajara (WTA); Monica Niculescu, eliminată la dublu

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens a fost învinsă de italianca Lucrezia Stefanini cu 6-4, 4-6, 6-1, miercuri,...

Cezar Creţu, calificat în sferturile turneului challenger de la Târgu Mureş

Tenismanul român Cezar Creţu s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneul challenger Intaro Open de la...