Rapid a terminat la egalitate cu Metz, în Liga Campionilor

Data:

Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu echipa franceză Metz Handball, 32-32 (16-21), la Bucureşti, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, potrivit Agerpres.

Campioana României a părut că ca pierde meciul cu Metz, pentru ca în final să scape printre degete o victorie memorabilă.

Metz Handball, campioana Franţei, echipă medaliată cu bronz în ediţia trecută a Ligii Campionilor, a condus în prima repriză la şase goluri în mai multe rânduri, 12-6, 15-9, 21-15, iar la pauză avea cinci goluri în plus pe tabelă, 21-16.

Rapid a început o cursă de urmărire şi a reuşit egalarea în min. 55, 29-29, iar în min. 58 a avut singura dată avantaj pe tabelă, 32-31. Echipa antrenată de Carlos Viver a ratat şansa desprinderii la două goluri, a fost egalată din 7 metri, 32-32, iar apoi a ratat ultimul atac.

Pentru Rapid au înscris Eliza Buceschi 5 goluri, Lorena Ostase 5, Marta Lopez Herrero 4, Orlane Kanor 4, Irene Espinola Perez 3, Sorina Grozav 3, Jennifer Gutierrez Bermejo 2, Ainhoa Hernandez Serrador 2, Alexandra Lacrabere 2, Dorina Korsos 1, Alicia Fernandez Fraga 1.

Diana Ciucă a parat 10 aruncări (34,48%), iar Ivana Kapitanovic a apărat şi ea 4.

Golurile echipei din Hexagon au fost reuşite de Bruna Almeida de Paula 11, Sarah Bouktit 6, Kristina Jorgensen 5, Chloe Valentini 3, Laura Kanor 2, Valeria Maslova 2, Tamara Horacek 1, Debbie Bont 1, Julie Le Blevec 1.

Hatadou Sako a apărat 11 şuturi (25,58%).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...