Rapid a surclasat-o pe Farul cu 5-0, în Superligă

Data:

Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Andrei Borza (13), Claudiu Petrila (30), Alexandru Paşcanu (40) şi Alexandru Dobre (72, 90+5) au marcat golurile echipei antrenate de Marius Şumudică.

Gazdele au deschis scorul prin Borza (ex-Farul), care a marcat cu dreptul din marginea careului. Petrila a majorat diferenţa (30), după o pasă greşită a lui Victor Dican. Paşcanu a înscris înainte de pauză (40), cu un voleu din centrul careului.

Debutantul Alexandru Dobre a marcat pe contraatac (72), cu un şut la colţul lung, la şase minute de la introducerea sa pe teren. Dobre a realizat dubla (90+5), din centrarea lui Claudiu Micovschi, după o pasă greşită a lui Nicolas Popescu la centrul terenului.

Rapid a avut şi o bară (69), la şutul lui Răzvan Onea, de la 35 de metri, mingea fiind deviată de portarul Alexandru Buzbuchi în transversală.

Fiecare echipă a avut câte un jucător eliminat. Gabriel Dănuleasă (Farul) a primit roşu în min. 82, pentru fault la Aaron Boupendza, în postură de ultim apărător, la doar un minut de la intrarea sa pe gazon. Slovacul Jakub Hromada (Rapid) a fost eliminat în min. 90+1, pentru o intrare dură la Nicolas Popescu. Iniţial, Hromada primise cartonaş galben, dar, la semnalizarea arbitrajului video, Andrei Moroiţă l-a eliminat.

La Rapid au debutat cu acest prilej camerunezul Clinton Njie, gabonezul Aaron Boupendza şi Alexandru Dobre, iar la Farul, Luca Băsceanu (18 ani).

Rapid a obţinut prima sa victorie acasă în acest campionat.

Farul are un singur punct în ultimele trei etape şi o singură victorie în ultimele şapte etape.

FC Rapid Bucureşti – FC Farul Constanţa 5-0 (3-0), Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti
Au marcat: Andrei Borza (13), Claudiu Petrila (30), Alexandru Paşcanu (40), Alexandru Dobre (72, 90+5).
Cartonaşe roşii: Gabriel Dănuleasă (Farul, 82), Jakub Hromada (Rapid, 90+1).
Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova); al patrulea oficial: Andrei Antonie (Bucureşti)
Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti)
Observatori. Irina Mîrţ (Bucureşti) – CCA, Constantin Stătescu (Galaţi) – LPF

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ianis Hagi şi Mircea Lucescu au votat cu antrenorul Luis Enrique, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul naţionalei de fotbal a României, şi selecţionerul Mircea Lucescu au votat pentru spaniolul Luis Enrique...

Organizatorii JO 2026, confruntaţi cu ‘probleme tehnice’ privind producerea de zăpadă artificială

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina d'Ampezzo a recunoscut, marţi, că...

Ianis Hagi a votat cu Yamal, iar Mircea Lucescu cu Kane, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul echipei naţionale de fotbal a României a votat cu spaniolul Lamine Yamal pentru trofeul The...

FIFA propune bilete de 60 de dolari pentru suporterii care vor asista la CM 2026

Fanii echipelor calificate la Cupa Mondială de fotbal din 2026 vor plăti 60 de dolari (aproximativ 51 de...