Rapid a pierdut în Giuleşti cu FC U Craiova, 1-2 în Superligă

Data:

FC U 1948 Craiova a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-0), în Giuleşti, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii, anunță Agerpres.

Craiovenii au deschis scorul prin cel mai rapid gol al campionatului, marcat după doar 45 de secunde de argentinianul Juan Bauza, după un corner executat de William Baeten.

După pauză, oaspeţii şi-au dublat avantajul prin marocanul Yassine Bahassa (57), din centrarea lui Radu Negru.

Echipa antrenată de Nicolo Napoli, care venea după 5-0 cu Universitatea Cluj, a făcut un joc foarte bun şi şi-a creat şi alte ocazii bune de gol.

Rapid a marcat golul de onoare pe final, prin Paul Iacob (87), cu o execuţie acrobatică, înscriind cu călcâiul, un fel de ”lovitură a scorpionului”, după un corner.

Golul lui Bauza este cel mai rapid din acest sezon, fiind urmat de golul realizat în etapa a 24-a de Sebastian Mailat (FC Botoşani), după 54 de secunde în meciul cu Petrolul Ploieşti (5-0). Podiumul celor mai rapide reuşite din actuala stagiune este completat de golul lui Alexandru Oroian, după 66 de secunde, pentru FC Hermannstadt, în partida cu Chindia Târgovişte (1-1), din etapa a doua.

Rapid a suferit vineri seara prima înfrângere pe teren propriu în acest campionat şi prima din 2023. Echipa antrenată de Adrian Mutu venea după şapte meciuri consecutive în campionat fără eşec, trei victorii şi patru egaluri.

FC U Craiova e neînvinsă de şase etape, fără a lua în considerare meciul cu Sepsi OSK (etapa a 23-a), întrerupt din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor: patru victorii şi două egaluri.

În tur, FC U Craiova s-a impus cu 1-0.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...