Raphinha şi Lewandowski şi-au continuat duelul pentru titlul de golgheter al Ligii Campionilor

Data:

Brazilianul Raphinha şi polonezul Robert Lewandowski, coechipieri în atacul echipei FC Barcelona, şi-au continuat duelul pentru titlul de golgheter al Ligii Campionilor la fotbal în acest sezon, ambii reuşind să marcheze miercuri seara, în victoria cu scorul de 4-0 obţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Borussia Dortmund, în prima manşă a sferturilor de finală.

Raphinha a deschis scorul în minutul 25 al partidei cu Dortmund şi a ajuns la un total de 12 goluri în actuala ediţie a celei mai importante competiţii europene intercluburi, rămânând astfel lider al ierarhiei marcatorilor.

El este urmat, cu 11 goluri de Lewandowski, autorul unei „duble” în repriza secundă a meciului de miercuri (48, 66), în care Barca a închis apoi tabela printr-o reuşită a lui Lamine Yamal (77), acesta fiind al patrulea gol înscris de tânărul internaţional spaniol în turneul continental în acest sezon.

Robert Lewandowski a ajuns miercuri la un total de 105 goluri marcate în Liga Campionilor pe parcursul carierei sale, ocupând locul al treilea în ierarhia all-time a golgheterilor acestei competiţii, după portughezul Cristiano Ronaldo (140) şi argentinianul Lionel Messi (129), cele două superstaruri ale fotbalului, care nu mai evoluează în prezent în Europa.

De la debutul acestui sezon, internaţionalul polonez, în vârstă de 36 de ani, a înscris 40 de goluri în toate competiţiile şi mai are nevoie de o singură reuşită pentru a atinge borna de 100 de goluri în tricoul „blaugrana”.

Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor 2024-2025:
12 goluri: Raphinha (FC Barcelona)
11 goluri: Lewandowski (FC Barcelona)
10 goluri: Guirassy (Borussia Dortmund), Kane (Bayern Munchen)
8 goluri: Haaland (Manchester City)
7 goluri: Julian Alvarez (Atletico Madrid), Jonathan David (Lille), O. Dembele (PSG), Lautaro Martinez (Inter Milano), Kylian Mbappe (Real Madrid), Pavlidis (Benfica), Vinicius Junior (Real Madrid)

Clasamentul all-time al golgheterilor Ligii Campionilor (fără tururi preliminare):
140 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia/Manchester United, Real Madrid, Juventus)
129 goluri: Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona, Paris Saint-Germain)
105 goluri: Robert Lewandowski (Polonia/Borussia Dortmund, Bayern Munchen, FC Barcelona)
90 goluri: Karim Benzema (Franţa/Olympique Lyon, Real Madrid)
71 goluri: Raul Gonzalez (Spania/Real Madrid, Schalke 04)
56 goluri: Thomas Muller (Germania/Bayern Munchen), Ruud van Nistelrooy (Olanda/PSV Eindhoven, Manchester United, Real Madrid)
55 goluri: Kylian Mbappe (Franţa/AS Monaco, Paris, Real Madrid)
50 goluri: Thierry Henry (Franţa/AS Monaco, Arsenal, Barcelona)
49 goluri: Erling Haaland (Norvegia/RB Salzburg, Dortmund, Manchester City)
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (Suedia/Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain, Manchester United), Andrei Şevcenko (Ucraina/Dinamo Kiev, AC Milan, Chelsea)
47 goluri: Mohamed Salah (Egipt/FC Basel, AS Roma, Liverpool)
46 goluri: Filippo Inzaghi (Italia/Juventus, AC Milan)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamal Musiala, jucătorul lui Bayern Munchen, a reluat antrenamentele

Fotbalistul german Jamal Musiala a participat joi la primul său antrenament cu Bayern Munchen după ce a suferit...

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...