Rafael Nadal l-a învins pe Novak Djokovic şi s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros

Data:

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (5 ATP), care vizează un al 14-lea titlu la Roland Garros, a câştigat în noaptea de marţi spre miercuri sfertul de finală cu sârbul Novak Djokovic, liderul mondial şi deţinătorul trofeului, impunându-se cu 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 (7/4) şi obţinând calificarea în semifinalele turneului parizian de Mare Şlem după 4h 12 min., informează AFP, potrivit Agerpres.

Partida, care a fost programată în nocturnă şi s-a întins până la ora 1:00 dimineaţa, a constituit a 59-a confruntare dintre cei doi, pe toate suprafeţele, Djokovic conducând cu 30 de victorii la 29.

De asemenea, acesta a fost al zecelea meci pe zgura pariziană dintre cei doi, iar la acest capitol al rivalităţii lor Nadal conduce cu opt victorii la două. Nadal a obţinut-o pe prima, în sfertul de finală din 2006, în timp de Djokovic rămâne cu victoria de anul trecut din semifinale.

Rafael Nadal va juca vineri, în ziua în care va împlini 36 de ani, cu germanul Alexander Zverev, nr.3 mondial, pentru un loc în finala turneului de la Roland Garros.

Marţi, în sferturile de finală, Zverev a trecut cu 6-4, 6-4, 4-6, 7-6 (9/7) de fenomenul spaniol Carlos Alcaraz, nr.6 mondial la 19 ani, după peste trei ore de joc.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...