Rafael Nadal, în cârje după ce a cucerit trofeul la Roland Garros

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, a părăsit în cârje clinica din Barcelona unde a beneficiat de un nou tratament la piciorul stâng, înainte de a se îndrepta către Mallorca, la două zile după ce a câştigat pentru a 14-a oară în cariera sa turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, informează cotidianul Marca, potrivit Agerpres.

Conform imaginilor difuzate de postul de televiziune La Sexta, Nadal a coborât dintr-o maşină care l-a transportat la aeroportul din Barcelona şi s-a deplasat cu ajutorul cârjelor, fără să se sprijine pe piciorul stâng.

Presa spaniolă precizează că celebrul jucător a efectuat marţi primul său tratament prin radiofrecvenţă, menit să-i reducă durerile la piciorul stâng.

Chestionat pe aeroport în legătură cu eficacitatea noului tratament, Nadal a răspuns: „Vom vedea în câteva zile”.

Rafael Nadal suferă de mai mulţi ani de sindromul Muller-Weiss, o maladie degenerativă „cronică şi incurabilă” care l-a obligat să pună capăt sezonului 2021 în luna august din cauza durerilor. El a revenit în circuit la începutul anului şi a reuşit să cucerească al 21-lea titlu de Grand Slam din cariera sa, în luna ianuarie la Australian Open.

Duminică, Nadal a stabilit un nou record de trofee de Mare Şlem în era Open (22), după ce l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud în finala de la Roland Garros.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...